As vrea sa pot sa exemplific ce vad acum in capul meu.
Dar tot ce-as putea reproduce ar fi mici franturi, nesemnificative, derananjante chiar, din intreaga poveste.
Eram la mare, doua corpuri, doua umbre, un fel de pete in orizontul serii... In stanga noastra valurile isi continuau cearta, in timp ce, in spatele nostru, batranul somnoros cobora linistit, inrosit de atata umblat in jurul pamantului. Eram din stanca, si tot ce puteam face, am facut! Se transformase in apa, era un trup si-o inima numai din apa, atat de clara si de limpede incat prin ea se vedeau toate pasarile frumos colorate ce zburau pe-atunci pe cer. Se ondula incet peste mine. Dimineata ma gasise alergand ud leoarca pe plaja, auzind in timpane zgomotul puternic al unei ape... curgatoare. De atunci, imi place sa ma joc cu apa. In fiecare dimineata tin mainile sub jetul de apa de la robinet, indreptate spre fatza mea... asa simpt cu fiecare strop sarutul ei prelung din acel vis.
O mai intalnisem in timp ce un vers m-a trimis in albul unei nopti pictate de zapada si ger. Iesisem de la marginea padurii, din casuta mea de lemn, jucandu-ma de dor... cu un bulgar. Privind in departare, am surprins un tren mergand de nebun, spre intrarea in tunel. Am inceput sa-l urmaresc, precum un lup alb, infometat de dragoste. Pe singurul geam deschis, statea, pe jumatatea afara, cu parul lung brunet, plangand, privind inapoi. In clipele alea, pentru ea, EU eram stropii de ploaie si de ninsoare, sarutandu-i gatul, obrajii si ochii. Intrasem in tren sa o gasesc. Priveam in fiecare compartiment, luminat doar de cate o lumanare intarziata, pentru a gasi cupluri fericite de oameni reali, tinandu-si de frig imbratisati. Urlam si zbieram si muream caci ajunsesem in fatza trenului si ea disparuse o data cu exact acei fulgi care ii mangaiau sufletul atunci cand o vazusem din departare. Tot ce am gasit in compartimentul ei, pierdut intr-un colt in intuneric, sprijint de geam, a fost un ursulet maro, udat de ploaie...sau de lacrimile ei cand isi luase ramas bun. Il am si acum, traim aceasi drama, ne mai tinem de urat cand incercam sa ne inmuiem buzele in apa cu gust de gin. Se pare ca nu e locul potrivit, pentru ca de fiecare data tot gasim pe altcineva, cu alte povesti, care de care mai indepartate.
Scriu, ca sa nu uit. Sau scriu tocmai pentru ca vreau sa uit! Am fugit si eu la randul meu, si jur ca inca ma dor picioarele si jur ca inca imi bate inima!
Revin... sunt doar eu, un scaun, un pdium si mult public. De ce?
Se aud tunete afara, probabil iar incepe ploaia... nu se mai aude nicio melodie... sssh, nu-ti fie frica.... asta imi aduce aminte de ceva...
so if I lay here...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu