24 aprilie, 2010

NE-AM LUAT



Nu stiu, draga jurnalule, daca ma cunosti….

Nu stiu de ce simpt ( da, cu “p”, pentru ca asa m-am obisnuit eu de mic copchil) nevoia sa iti spun chiar tie multe dintre tampeniile ce-mi strabat cap’sorul si viata…

Nu stiu daca tu chiar intelegi ce vreau eu sa-ti spun ( ce vreau eu sa-ti spun? ) , sau doar ma primesti intre putinele tale pagini din… curiozitate sau pofta de barfa…

Nu stiu daca ma stii ( ridica mana daca nu-ti plac “i”-urile mele), sau daca te stiu sufficient de bine incat sa ne deschidem in halul asta unul in fata celuilalt…

Nu stiu… si poate chiar nu vreau sa stiu… insa pentru moment, ma multumesc pe deplin cu relatia asta… la nivelul literelor...

Si daca tot nu stim nimic unul despre celalalt, si daca tot stim totul unul despre celalalt, hai, ia un loc cateva secunde, sa-ti mai zic o vorba, ca in vremea cand inca nu stiam a scrie, a asculta :



Intrasem in Sala Mica, ultimii veniti, fara billet si fara loc. “Push-up” se chema tentativa de piesa la inceputul careia toti ceilalti 50 de spectatori s-au uitat la noi cum ne impiedicam de scaune si cum incercam sa ne refugiem pe doua locuri alaturate. In ciuda protestelor noastre, am fost plasati de catre plasatoarea TSA, pe doua randuri diferite, EA ajungand sa stea pe scaunul din fata mea. Voi trece peste alte descrieri inutile si plictisitoare legate de cat de frumos cadea clopotul de lumina pe umerii ei, de cat de frumos imi mirosea o tigara aprinsa de un actor si de cat de frumos suna telefonul sunetistului ( ce ironie) si iti voi spune sincer ce a contat defapt in acea seara: incepusem sa tremur (era iarna, ce-i drept, dar eram imbracat bine) si pandeam o sincronizare intre stinsul luminii si zgomotul facut de cineva, oricine, ca eu sa-mi pot... plictisor! Uite, pe scurt: mi-a luat o ora si ceva sa am curajul sa ii ating mana! Da, o ora si cateva minute! Vreo zece! Dar in clipa in care degetele noastre s-au intalnit pentru prima oara, au hotarat cert ca trebuie sa starneasca nebunia din inimile noastre! Si nebunia incepu....

Urmatoarea zi ne-a surprins plimbandu-ne cu autobuzul o zi intreaga!
O alta zi a tras cu ochiul si ne-o observat stand la masa vecina si facand juraminte pe servetele “ca orice-ar fi, imi voi petrece revelionul la Cluj alaturi de Mircea/ Ionela”!
Inca o zi ne-a observat bufnindu-ne rasul in clipa in care eram la un pas de a ne saruta pentru prima oara.
Cateva alte zile au fost martore unui intreg sir de nebunii (a)tipice de “tineri indragostiti”.
Ziua cea mai visatoare dintre ele, a asistat la momentul in care noi ne-am indragostit, pe net, de satul Cartisoara, Sibiu, atunci cand am jurat ca intro buna zi (cea mai frumoasa zi) ne vom logodi in acea Bisericuta.



Ei bine, nu ne-am logodit... si nici acea frumoasa zi n-a mai venit.... DAR a venit o alta zi, una genial de superba, care ne-a fost alaturi, pe post de nasha, sora, mama, frate, prieten, prietena si martor la momentul in care eu si EA ne-am unit sufleteste in fata lui Dumnezeu, CASATORINDU-NE in cea mai primitoare Bisericuta din lume: Cartisoara.
Si pentru asta, mi-am propus sa nu mai numar zilele, sa nu le mai clasific, ci sa le traiesc pur si simplu alaturi de EA, multumit la culme de faptul ca in viata noastra
exista prieteni,
exista iubire,
exista noroc,
exista Dumnezeu,
exista vise,
exista sanse,
exista cuvinte frumoase si, mai ales...
va exista si EA cea mica, Daria Alma Leonte...
care inca nu stie sa numere...

dar pe care, o asteapta incepand de azi, o splendoare de carucior cu ursuleti pe el!

2 comentarii:

  1. hey,
    i must admit ca ti-am urmarit si eu blogul.
    imi place foarte mult povestea Voastra si
    iti/va urez "casa de piatra", dar mai ales sa va bucurati in continuare (to infinity and beyond) unul de celalalt (si de cea mica) la fel de mult cum o faceti acum.
    despre ultimul post ce pot sa spun: ma incarca cu optimism. o iubire la inceput timida care uite ce frumos se desfasoara...
    just a thought: eu as renunta la fumat in preajma bebelui si a lu mami(hehe, nu m-am putut abtine)
    keep blogging.
    toate cele bune,
    Geo Milea

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca descopar in fiecare zi oameni noi interesati de ceea ce scriu eu... uneori.
    Legat de iubire... nu a fost neaparat timida, cat a fost "secreta" din pdv al impartasirii noutatii cu restul lumii :D
    Cat despre fumat: da, incerc pe cat de mult posibil sa ascund fumul in prezenta persoanelor dragi :D in curand, sper eu, ma voi lasa de tot :)

    RăspundețiȘtergere