19 septembrie, 2010

Cine sunt? Nu te speria, nu urmeaza o intreaga dezbatere pe tema asta, plina de clisee oribile, dar jur ca habar n-am cine sunt!

S-ar putea ca aceste randuri sa fie ultimele... s-ar putea... "sa ma las de fumat"... cel putin in acest loc atat de vizibil...

De ce as vrea (am vrut? vreau?) sa imi impartasesc nebunia cu orice (ne)cunoscut care, printre click-uri si vorbarie inutile, nimereste aici?! Cand am pornit eu aceasta confesiune si de ce am continuat-o?

E bine sa vorbesti, dar de ce as mai vorbi cu tine, cand eu stiu sa imi raspund, singur, atat de frumos?

Nu ma incalzeste cu nimic, aparent!

Si daca to vrei sa stii ce se intampla cu viata mea, for fuck's sake, suna-ma, pentru ca jur, anul asta mi-a lipsit un telefon de la tine, un amarat de telefon care sa ma intrebe daca mai stiu sa traiesc!

Mai stiu, thanks for asking, cu greu, dar rezist!

Se intampla prea multe lucruri
STAI
NU TIE ti-este adresata partea asta, desi o gasesti AICI! Vreau sa imi scriu mie, poate asa o sa-mi gasesc puterea... fuck off, laugh, cry, but finally FUCK OFF!... sau da-i drumul dorintei de a ramane, ascult-o, foloseste-o si STAI!

Nu stiu ce se intampla cu mine... si spun asta intr-un moment (culmea) de maxima luciditate. Nimeni nu-i perfect (ti-am spus ca sunt pus pe clisee) ...dar nici chiar asa! Unde o sa ma duca toata nebunia asta? De ce nu o pot opri? De ce nu vreau sa o opresc? Ar trebui sa o opresc?(Ma refer la inclinatia mea spre imaginar in detrimentul a ceea ce GRESIT e numit "viata"!) NU! NU! NU!

Asta stiu eu sa fac cel mai bine, si daca tot am pornit pe drumul asta, ajuta-ma sa devin cel mai bun... abea atunci vom putea trai fericiti pana la adanci batraneti!

C'est tout!

Really, that's all!

Cu drag, si nici urma de dor,
Mircea Leonte

06 septembrie, 2010

pagina asta... e pentru tine

.

Intru seara in casa. Sunt obosit si mi-a fost frig. Pana apas intrerupatorul e intuneric. Ma asez sa mananc. Sunt inconjurat de o racoare puternica, specifica oamenilor ca mine. Ma doare stomacul si imi fug imagini (prea multe) prin cap. Cu totii facem greseli, insa unele dintre ele, desi in ochii nostri au o justificare perfecta, nu ne vor fi niciodata uitate. Tremur. Dar ma linistesc repede, stiind ca urmeaza sa vorbesc cu tine... sa ma suni! Si uit si de mancare, si uit si de pepenele de pe masa si sunt la un pas de a uita si de tigara! ...dar scurta migrena imi deschide ochii, aratandu-mi un telefon lasat singur, nebagat in seama, in celalalt capat al mesei. Imi amintesc acum ca tu, da, chiar tu, mi-ai spus foarte de curand ca nu mai vrei sa auzi de mine!

Ascult o falsa tacere si o falsa liniste.

Cine esti, cine ai fost si de ce nu pot sa-ti mai aud vocea calma si dragastoasa, intrebandu-ma:
- ce faci, honey?

Si astfel se nasc noi randuri, noi taieturi si noi randuri taiate. PAGINA ASTA-I PENTRU TINE! Eu nu mai scriu... tu nu mai citesti!

28 august, 2010

nici titlu nu mai am


Sunt intrun moment in care, am impresia, ma gadila inspiratia. Mi s-a parut mie ca in ultimele zile s-a dat la mine, dar am refuzat sa ma las prada mangaierilor sale parsive. Privirea ei o tradeaza, sigur ma va parasi exact inaintea unui orgasm.
Nu ar fi bine sa puteam uita ceea ce ne dorim , intro singura clipa? Sa ne asezam pe scaun, oftand, sa fumam o tigara , poate chiar sa gustam un gin, si la ridicare sa ne vedem de viata ca si cum nicio durere nu si-a ascutit unghiile de viata noastra. Da, asta vreau sa mi se intample azi... poate si maine... dar sigur ar fi bine daca ar incepe acum, pentru ca uite, deja am cerut un chibrit!
Viata mea se transforma intrun vis urat, mereu acelasi. Traiesc intrun vis si in acest vis tampit visez lucruri din ce in ce mai marunte. Incep sa ma pierd. Merg pe strada si pana nu-mi vad reflexia in vreun geam inaintez convins ca nu sunt decat o dara de miros lasata in urma de vocea unei fete ce obisnuia sa ma iubeasca. As spune ca am ajuns de unde am plecat, dar acel loc... nici el nu mai exista. Nu stiu unde sunt, cine sunt, ce fac si ce ma voi face, in ce sau cine am sa ma mai transform!
Imi este imposibil (si desi as vrea, nici nu incerc) sa meditez atat de tare incat sa ajung in starea de embrion, pentru a ma renaste mai curat, mai bun, mai indragit, din propria-mi mizerie!

...va mai amintiti cum eram, voi, ochi negrii superbi de bebelus?
Azi nu mai sunt acelasi! Dar voi, pe unde umblati si ce vedeti?
Nu va mai aduceti aminte de mine? Pentru ca jur ca mie imi lipsiti enorm!

...cu drag,
cel ce am fost,
cel ce , altul, voi fi!

27 august, 2010

...dar nu acum


Am trecut deja prin multe,
dar uite ce am scris,
cine-a venit, atunci s-asculte
Tot ce am sau nu de zis!

voci de copii: tine-ti gura-nchisa
creatia-i inca interzisa,
nu te urca pe scaun,
nu deschide usa,
nu mai gandi atat,
nu te-apuca de numarat!

un barbat: asta-mi este scena,
doar pe-asta o mai stiu,
imi las in urma viata,
cand nu pot fii ce vreau sa fiu!

sa nu deschid ochii
eu nu mai pot acum,
sunt singurul care triseaza
in ochii celorlalti, inchisi.

Priveste inapoi,
cand simti ca nu mai poti!
dar stai, tu nu mai poti
inapoi privi!
Nu ti-a ramas nimic
dup-atata numarat,
te-ai pierdut inca de mic,
cand pentru prima oara, te-ai jucat!

nu-i vina noastra
poate
Asa am fost si suntem
educati
credeam ca le stim, dar nu-i asa,
pe toate,
Dar nu stiam ca suntem
numarati!

Ma duc, imi vad si eu de drum
-m-as mai juca, dar nu am cum-
tu nu te ascundeai, oricum,
m-opresc din scris ramane fum
... si scrum!
.
Astia-au fost actorii,
cu ei eu m-am jucat!
(dar si cu spectatorii,
ce s-au pus pe-aplaudat!)

.............ramas bun.....................
.............aplaudati!....................
.......................dar nu acum!........
.......................DAR NU ACUM!........

22 august, 2010

un joc


Am obosit si n-am mai scris de mult
Am obosit si-s saturat sa mai ascult
Acelasi reprosator refren
again
and again.
Obisnuiam sa vobesct tare,
tare
condus de o puternica-ncapatanare
si de vesnica dorinta mare,
mare
de-a ramane in picioare!

Au trecut anii rand pe rand,
dar majoritatea m-au gasit umbland
printre randuri
si vrand nevrand
c-un scris timid si bland
am inceput sa ma joc cu propriile-mi ganduri!
M-am pierdut si nu mai inteleg nimic
si capul mi se face tot mai mic,
tot mai mic
si doare ca asa se-ntampla mai mereu
cand totul devine tot mai greu,
tot mai greu.

vreau doar sa scriu
doar sa creez
doar sa fiu
propriul meu crez
doar sa traiesc
sa te ascult
sa te iubesc
tot mai mult
da, tot mai mult.

Aici sunt. Cu un caiet alb in brate, mazgalit de cerneala pe un deget, o tigara cu gust oribil si o bucata de pepene pe masa, scriind, jucandu-ma. Am uitat inceputul si incep sa ajung aproape de final (acelasi "aproape"?). Ar vrea sa se plimbe pe-aceste pagini cateva personaje care se joaca "de-a v-ati ascunselea" , dar dau nas in nas cu lipsa mea de concentrare si se retrag... pentru moment(cand vei termina de citit aceste randuri, probabil ma voi fi apucat sa pun ochii si sa numar)! imi consult "ciornele" ( acel loc'sor din telefon unde ma pierd uneori) vrand sa extrag adevaruri (date de aceeasi sursa - subsemnatul)pentru a le folosi in dialogul meu cu ei... sau voi... acei spectatori carora le voi asigura un loc in fatza... foarte in fatza!

Asa ca, sa nu te mire, draga TU, draga JURNALULE, ca seara zilei de maine ma va gasi (sper eu) liber, imbratisand cu drag cele cateva imagini din mintea mea tembela.

Deci, sa ne vedem cu bine,
cu foarte bine!

p.s. : mi-e dor de TINE,
doar de TINE!

... inainte de a-mi transforma "versurile" in manele, nu uitati de drepturile de autor :))

29 iulie, 2010

Hai, treci si tu!


Este ora 03.00. Tocmai am iesit pana afara, amandoi.

- Imi aduce aminte de Anglia, asa m-am simtit si atunci inainte sa plecam.
- Da… pana iarna trecuta de fiecare data cand ningea pentru prima oara, imi aduceam aminte de diverse tampenii din viata mea… cred ca iarna asta o sa imi aduc aminte cum am stat pe Dawlish Road in fata casei, noaptea, si am baut un pahar de vin rosu.
- Daca ne mutam in alt loc cred ca ma simteam la fel… poate mai ok… dar asa…

Treptele pe care am stat erau reci. Batea gandul (ciudat, eram cinci randuri mai jos cand am recitit ce-am scris aici si ma mir ca a iesit asta in loc de “vantul”… las asa!) si o reclama din tabla scartaia. Am intrat in casa.
- O sa zica vecinii ca am luat-o razna!
- Ce cald e in casa asta!

Trag scaunul mai aproape, inclin ecranul de la laptop si scriu:
Suntem trecatori. Nici nu ne dam seama cat suntem de trecatori…

Aveam o carca de idei si fraze pentru subiectul asta adineauri, dar se pare ca le-am uitat… uite ce-a mai ramas ( sau ce gasesc acum in cap’sor) :
… suntem exagerat de trecatori! Pentru lumea care trece pe langa noi, suntem doar niste trecatori… si ei pentru noi. Tot timpul se vor gasi altii care sa faca acelasi lucru, poate chiar mai bine! Pentru ploaia care cade de cateva saptamani, suntem doar niste trecatori. Chiar daca noi trecem, va gasi ea hainele cui sa le ude ( pentru ca, nu-i asa, nici nu stim cum e sa fugi dezbracat prin ploaie)! Pentru cuvintele care ne ies din gura, suntem niste trecatori. Ele ies, isi fac rostul, ranesc, bucura, tac…dar mereu si mereu apar la loc! Aveam mai multe exemple in cap… dar mi-au trecut… sau am trecut eu pentru ele…

De fiecare data cand mergeam cu trenul undeva ( ciudat cum mereu imi vin imaginile astea cu trenul) si priveam pe geam oamenii care ramaneau in urma, ma gandeam cum “saracii, uite, ei raman cu ale lor treburi, ale lor vieti, si eu plec mai departe spre scopul meu”… fara sa imi dau seama ca si ei gandeau la fel despre mine! Mai dureros era cand ajungeam la destinatie si realizam ca am uitat de ce m-am dus de la bun inceput.

… suntem exagerat de trecatori. Muzica asta pe care o ascultam acum, habar n-are de existenta noastra, gura aia de apa din pahar isi va vedea mereu de treaba ei, la nesfarsit, nu va disparea niciodata complet, fotografiile alea puteu la fel de bine sa surprinda pe oricine altcineva, nu le-ar fi interest decat formatul si tipul hartiei, blogul asta putea sa fie scris de orice degete, laptop-ul asta putea sa serveasca altcuiva, la altceva, ideile astea au mai trecut si prin mintea altuia, voi veti mai citi si alte randuri…

Casa asta va primi pe altcineva in ea. Si asta incepand de sambata. Si asta pentru ca alta casa ne asteapta, despre care am uitat ca se cheama “acasa”. Si asta pentru ca suntem trecatori. Atat de trecatori incat ne doare… incat habar n-avem ce simtim si ce Dumnezeu am scris…

Asa ca… poti sa treci mai departe…

Toate trec.

O sa treaca si-asta!

Doamne’ajuta!

19 iulie, 2010

De-a v-ati ascunselea - fragmente


As vrea sa pot sa exemplific ce vad acum in capul meu.
Dar tot ce-as putea reproduce ar fi mici franturi, nesemnificative, derananjante chiar, din intreaga poveste.

Eram la mare, doua corpuri, doua umbre, un fel de pete in orizontul serii... In stanga noastra valurile isi continuau cearta, in timp ce, in spatele nostru, batranul somnoros cobora linistit, inrosit de atata umblat in jurul pamantului. Eram din stanca, si tot ce puteam face, am facut! Se transformase in apa, era un trup si-o inima numai din apa, atat de clara si de limpede incat prin ea se vedeau toate pasarile frumos colorate ce zburau pe-atunci pe cer. Se ondula incet peste mine. Dimineata ma gasise alergand ud leoarca pe plaja, auzind in timpane zgomotul puternic al unei ape... curgatoare. De atunci, imi place sa ma joc cu apa. In fiecare dimineata tin mainile sub jetul de apa de la robinet, indreptate spre fatza mea... asa simpt cu fiecare strop sarutul ei prelung din acel vis.

O mai intalnisem in timp ce un vers m-a trimis in albul unei nopti pictate de zapada si ger. Iesisem de la marginea padurii, din casuta mea de lemn, jucandu-ma de dor... cu un bulgar. Privind in departare, am surprins un tren mergand de nebun, spre intrarea in tunel. Am inceput sa-l urmaresc, precum un lup alb, infometat de dragoste. Pe singurul geam deschis, statea, pe jumatatea afara, cu parul lung brunet, plangand, privind inapoi. In clipele alea, pentru ea, EU eram stropii de ploaie si de ninsoare, sarutandu-i gatul, obrajii si ochii. Intrasem in tren sa o gasesc. Priveam in fiecare compartiment, luminat doar de cate o lumanare intarziata, pentru a gasi cupluri fericite de oameni reali, tinandu-si de frig imbratisati. Urlam si zbieram si muream caci ajunsesem in fatza trenului si ea disparuse o data cu exact acei fulgi care ii mangaiau sufletul atunci cand o vazusem din departare. Tot ce am gasit in compartimentul ei, pierdut intr-un colt in intuneric, sprijint de geam, a fost un ursulet maro, udat de ploaie...sau de lacrimile ei cand isi luase ramas bun. Il am si acum, traim aceasi drama, ne mai tinem de urat cand incercam sa ne inmuiem buzele in apa cu gust de gin. Se pare ca nu e locul potrivit, pentru ca de fiecare data tot gasim pe altcineva, cu alte povesti, care de care mai indepartate.

Scriu, ca sa nu uit. Sau scriu tocmai pentru ca vreau sa uit! Am fugit si eu la randul meu, si jur ca inca ma dor picioarele si jur ca inca imi bate inima!

Revin... sunt doar eu, un scaun, un pdium si mult public. De ce?

Se aud tunete afara, probabil iar incepe ploaia... nu se mai aude nicio melodie... sssh, nu-ti fie frica.... asta imi aduce aminte de ceva...

so if I lay here...

03 iulie, 2010

pentru Mircea, Mircea si Mircea


E noapte. Si noaptea devin tampit. Sunt eu destul de cretin si in timpul zilei, dar parca pe intuneric, singur in bucatarie, ma apuca si mai si. E ciudat. TOTUL e ciudat. Ma pierd in ganduri, cad intr-o groapa extrem de adanca, dar luminata toata de idei. Nu pot sa aleg niciuna dintre ele, nu le pot prinde. Parca mi-ar face in ciuda. E ca si cum i-ai arata unui copil o bomboana fara sa i-o dai! Pentru cate o fractiune de secunda am impresia ca inteleg totul, ca gandesc perfect, ca am idei superbe, ca-mi trec prin cap'sor imagini tembele rau de tot, dar brusc pierd totul si revin la asa zisul "normal"! Ce-o mai fi si ala?! Daca am fii singuri pe lume, fiecare in parte ar fi normal... asa, trebuie sa ne prefacem secunda de secunda si sa ascundem "ciudatenia" (asa ii zic ei) in spatele baremului.

S-a lasat seara in fiecare seara peste noi, si noi tot ce am putut face a fost sa ne gandim... sau poate sa ne jucam! Imi poti arata, totusi, dragul meu cap'sor ce AI FACUT?!

Stai cu fundul pe un sac de imagini, de nebunii, de creatii, de prosteli ( vorba imi fusese adresata altfel: "stai cu fundul pe un sac de bani" ...dar nu vrem sa stricam bunatate de poem vizualizand asemenea monstruozitati) si nu poti sa te ridici sa bagi mana pana la cot.

Mai trist decat a avea o parere gresita despre cineva, este sa ai una total cretina si pe coordonate despartite de kilometrii lumina, despre tine insuti. Restul nu conteaza, vin... si pleaca... tu insa ramai mereu acelasi... sau asa credem... avem impresia ca suntem acelasi Mircea, acelasi Gheorghe, aceasi Giselle toata viata, insa nu realizam ca defapt suntem cu totul altii (fata de cel din copilarie, fata de cel care a furat un topitop de la magazin, fata de cel care se punea in cap la mare, fata de cea care traia cu parintii, fata de cel de ieri, de acum...) pentru ca acel om s-a transformat in altul, acel altul in altul si tot asa. Sa ne speriem ca si dupa noi o sa vina altii? Ca nu exista PREZENT? Ca mereu ne va lua locul alt Mircea, alt Gheorghe, alta Giselle? Depinde de cat de tare te iubeste viata. Si tu pe ea... un cuplu perfect, plin de dragoste, de pasiuni si de povesti,un cuplu ideal... pana cand moartea va va desparti!

Ne repetam cu totii, nimic nu mai e nou... doar ni se pare... aceasi durere cu alta masca, aceleasi ganduri purtand alt iz si aceasi Marie vesela, fumand alta chestie... ghici ciuperca ce-i?

Totusi...

Totusi..

Totusi.

Suntem facuti cu un scop. Fiecare iese din aia ma-sii, sa se duca in cu totul alta... in cu totul alta viata decat si-ar fi imaginat ea, sau chiar el! Si nu ne convine... asta pentru ca nu ni s-a permis sa citim scenariul de la inceput. Nici acum nu avem voie. Se mai lauda unii ca ar fi in stare, dar va asigur, sunt barfe!

Cred ca suntem defapt cu totii niste mici regizori. Ne chinuim sa pregatim un decor, o mana de actori pe post de prieteni (sau invers), unul sau doi spectatori si ne pregatim de spectacol. Niciodata insa nu vom fi prezenti la propriul spectacol, pt ca pentru noi insine, el va avea mereu locul ...dupa...

Se poate totusi sa fim actori. Nu avem scenariu, nu avem regizor, nu avem public, nici macar o amarata de "sala festiva" in care sa ne desfasuram si totusi ne descurcam de minune la improvizat replici, care atat de bine se leaga, incat simti ca Cineva acolo sus te iubeste...

Sunt suparat pe mine. Atata tot. Am nevoie de MINE... si nu stiu unde sunt... sa fii ramas la EA in brate inca de ultima oara... sa ma fii uitat intre scaunele, putine, prea putine, dureros de goale, ale unui teatru... sa ma fii pierdut de nebun printre gandurile bune, si rele, a celor ce stiu cum imi arata masca... sa ma fii ascuns in mintea mea atat de bine incat nici eu nu mai sunt in stare sa ma gasesc... sau sa ma fii pierdut in ochii superbei mele fetite (sa-i dea Dumnezeu sanatate)atunci cand ne-am cunoscut, cand ne cunoastem in fiecare clipa... sau as mai putea fi deja, asa cum sunt in fiecare seara, pe drum, "prin praf, prin Romania", traindu-mi un vis alaturi de ele... sau sa fiu aici, in visul asta uneori superb, alteori apasator, si sa nu ma vad... sunt curios cum o sa arate Mircea de maine... sper ca si el va incerca sa ma gaseasca, si sa-si ridice fundul de pe sacul ala, sa profite de ce e inauntru si sa foloseasca TOT ce a primit cand a venit pe lume, pentru a putea aduce zambete din inima persoanelor pe care le iubeste enorm!!!


Am si uitat cat de bine e la tine in brate... ma pierdusem adancit in ganduri, chinuindu-ma sa gasesc firul visului din serile trecute, umbland prin bezna fumurie a vorbelor ce ne despart din cand in cand.

Sunt aici ursulica mea, si voi fi mereu! Stii doar ca imi place sa (ne) jucam pe aceasi scena!

Aplaudati!

Maine seara jucati voi, dragi "litere"!

13 iunie, 2010

Cum să te lasi de fumat.... ( sau “Doamne’fereste, autobiografie”)


Sunt 25 de ani de atunci. Nici nu-mi mai amintesc dacă aveam părul negru, saten, sau dacă dintotdeauna este asa ca acum. Trebuie să fi fost negru, altfel nu se explică sprâncenele ce-mi dau acest iz de seriozitate, de suferintă. Suferintă? S-o credeti voi! Nu există nimeni in viata mea care să fi trăit mai fericit decât am facut-o eu.
"Bietul de el, atâtia bani si atâta faima pentru nimic!"
Bani? Ce-i aia?
Faimă? Mda, din când in când mă mai vizitezi tu si-mi spui că ai auzit despe mine vorbindu-se in teatre, in cinematografe, la facultăti, si că vrei să mă cunosti! Ce crezi că ai să obtii din asta? Patru - cinci rânduri din cele 20 din editorialul săptămânal in "Adevărul" ? "maestrul mai adaugă pe lista sa un nou nume... cât va lua până si aceasta va imbătrâni?" Atât? Te vei multumi cu atât? Pentru că, iti spun incă de pe acum, eu nu am de gând să-ti zic nimic! Nu vreau să mă asculti, ci doar să fii aici. Asta dacă si tu vrei. Vrei? Binenteles că da, altfel n-ai mai veni.
După cum iti spuneam, sunt 30 de ani de atunci. Iti dai seama cât inseamnă asta? N-ai cum! Tu nu observi nici trecerea timpului, nici oprirea lui in loc. Uite, de exemplu acum, cât stai aici si te prefaci că mă asculti, când tu doar mă privesti vorbind, acum deci, s-a oprit timpul, iar tu, zâmbesti nevinovat de parcă nu s-ar fi intâmplat nimic. Astept să vii peste câteva săptămâni să-ti ceri iertare pentru asta. Până atunci insă, să-mi aduci acea hartie de ai botezat-o tu "scenariu".

Fii drăgută si dă-mi paharul ăla!... In stânga ta! Multumesc!...Asa... nu pot vorbi fără să am un pahar in fată, cu orice: apa, gin, orice...Să nu te sperii că e a doua oara când vii si mă vezi bând tot gin, dar să stii că fac economie si beau doar cand vii tu...trebuie să-ti mărturisesc, desi ti-ai dat si tu seama, că e doar un obicei… mie imi place mai mult apa...dar apa nu merge cu fumatul...in fine!
Imi spuneai când ai intrat prima oară că mori de curiozitate să vezi ce are de spus unul ca mine, un, citez "mare maestru", care n-a mai spus nimic de câteva luni bune. Pâi ce sa spun? Ai observat, sper, că nu pot, caci altfel as spune! Nu te indoi, am multe de spus, jur! dar nu le voi mai spune...

Ai ochi frumosi! Esti tânără! Iubesti! E tânăr? Te iubeste? Te merită? In fine, nu e treaba mea. Curiozitate! Asta exprimă ochii tai! De fapt, ai si recunoscut-o! "sunt curioasă ce are de spus un mare maestru ca d-voastra!" Am dreptate.
E bine să fii curios, dar până la un anumit punct. Dealtfel, totul trebuie să aiba acel anumit punct.
Curiozitatea asta a ta...o cunosc! Da, te cunosc toată, si ochii, si părul, si vocea, pe care din păcate o folosesti prea rar...te cunosc! Ah, dacă mai eram tânăr, te puteam iubi! Nu te speria...Ah ce bine iti stă incruntată! Da, imi amintesc si de sprâncenele tale, de chipul tău drăgut, mai ales atunci când e supărat! Ah, dacă mai eram tanăr!...Stiu! Ai sprâncenele si genele exact ca ale mele! De aia te cunosc atât de bine! Deja pleci? Te grăbesti undeva? Timpul ăsta...te mai astept si mâine?
........................
Asta e pentru mine?
Iti multumesc! Pune-o in frigider! Pari plânsă, ce s-a intâmplat? Stai, poate nu vreau să stiu, de aia nu-mi raspunzi. Ti-ai dat seama de asta, asa cum faci tu mereu!

Iti stă superb cu ochii umezi. Imi aduci aminte de cineva, de o fetită care plângea...pentru mine...Si eu plângeam...pentru ea! Dar nu mai tin minte exact de ce! Nu tin minte nici cum o chema, nici cum arăta! Sau cine era! Probabil era marea mea iubire. Da, semeni cu ea, dar doar acum cât mai ai ochii umezi. Nu plânge! N-ai de ce! E de la fumul de tigară? Of, am zis de atâtea ori că o să mă las...sunt mai multe forme de a te sinucide...uite, gata, o sting si promit că in timpul in care esti tu aici nu mai fumez. Iti dai seama că dacă nu mai pleci deloc, trebuie să mă las de fumat, sau să ies afară! Afară...nu, mai bine mă las de fumat!

...Ai un fel ciudat de a te uita la mine. Iubesti si esti curioasă, sunt sigur dar nu stiu exact pentru ce esti curioasă. Ah, da...ce am eu de spus. Bine, hai să-ti spun... stiu doar atât: Sunt 32 de ani de atunci! De când? De atunci, cum de când? Nu stiu, nu-mi amintesc exact când atunci si care atunci, dar stiu sigur că sunt 32 de ani. Nu mă intreba ce s-a intâmplat, că nu-mi amintesc, dar stiu câti ani sunt de atunci, pentru că...adu sticla aia pe care ai adus-o si toarnă-mi un pahar! Sec să fie! Multumesc!...Mi-am zis-o de atâtea ori si de aia stiu câti ani au trecut, nu asta contează, contează că a existat un atunci!...In care nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Nu te uita asa la mine, te rog. Mă faci să mă simt prea bătrân...nu mă acuza că am uitat, pentru că sunt multe pe care nu le-am uitat! Uite, stiu clar că am simtit si incă mai simt că sunt nebun de fericire, de dragoste!
Ai adus hârtia aia de-i spui "scenariu"? Ai lasat-o pe masă? Am s-o citesc si iti spun mâine cum mi s-a părut, desi urăsc să-mi dau cu părerea despre scrierile altora. Iar ti s-au umezit ochii! Fetito, tu chiar iubesti! Cum e, e tanar? Te merită? Fumează, bea, e cuminte? Bine, dacă nu vrei să-mi spui, nu te mai intreb.
Iar pleci? dacă mai vii si mâine promit ca nu te mai intreb si că nu mai fumez! Du sticla in frigider! Multumesc.
........................
Ce mă bucur să te vad iar! Azi parcă esti mai veselă! Itzi stă bine când zambesti! Imi aduci amite de cinva drag mie, dar nu stiu de cine! Dacă am citit hartia aia? Of, iartă-mă, am si uitat de ea!
Hai, adu-o aici sa o citesc acum. De ce tremuri? Iti tremură mâna. Toarnă-mi mai intâi un pahar si dup-aia citesc cu voce tare. Dă-mi-o ! Mersi! Pot să citesc cu voce tare? Iar ai ochii umezi! Ah ce bine semeni cu cineva de atunci!

"Dragă tată,

Nu sunt nici 30 de ani de atunci, nici 25, sunt 23! 23 de ani tată, cum ai putut să uiti? Timpul tău se pare, nu s-a oprit in loc, ci a luat-o inainte. Nu-i vina ta!..."

Imi place ideea asta cu timpul! De ce plângi? Pot sa continui de citit cât tu plangi? Ah, ce frumoasă esti acum.Dacă ai rămâne aici să te văd intr-una, timpul...

"...cu mult inainte! Nu-i vina ta! Dar jur, nici eu nu am nicio vină! Am venit la tine să te cunosc! Muream de curiozitate să te intâlnesc. Auzisem atâtea despre tine si mi-am dat seama că stiu demult ceea ce tu nu stii. Am venit să-ti dovedesc că nici măcar tu nu le stii pe toate. Cum ai putut să uiti că au trecut 23 de ani?..."

...Of, de la tigara mea plangi! Uite, o sting! Uite, m-ai facut si pe mine să tremur!

"...23 de ani? Cum ai putut să uiti ce s-a intâmplat atunci? Acel "atunci" pe care tu, dragă maestre, nu ti-l amintesti, sunt EU! EU! Citeste iar: EU! Asta s-a intâmplat. Dar tu a trebuit să pleci: "Să-mi trăiesc viata" ai spus, asa mi-a spus ea că ai spus, si ai plecat.
A murit! tot atunci!..."

De ce plâng? Nu stiu!

"...stiai că a murit? Stiai, dar ai uitat! Asa cum ai uitat multe. A fugit timpul pe lângă tine până acum, iar eu, dragă tată, am venit să-l opresc! Da, iubesc, nu, nu e tânăr, dar bea gin si fumează ce fuma si acum 23 de ani! Da, 23, incă pe atunci cand ii promiteai că te lasi.
Am venit să fiu sigură că te tii de promisiune, altfel n-as fi venit! Am venit pentru EA!...Atât!"

...Asta inseamnă că timpul... că trebuie să mă las de fumat, că trebuie să trăiesc iar acel trecut? De ce ai venit? Pentru câteva randuri in editorialul din "Adevărul"?



-Sfarsit-
22 nov 2006

30 mai, 2010

Si daca nu sunt un geniu... ?!


- Da....
- Asa incepi tu sa scrii?
- N-am dormit de trei zile...
- Ai dormit azi, zece ore!
- Prea putin... mi-a luat trei zile sa intru in starea asta...
- Ce stare?
- De boemie... de creatie...
- Dar vad ca ti-a trecut!
- Nu stiu sigur daca mi-a trecut, daca mi-e lene sau daca merit sa....
- Sa ce?
- Sa-ti pierzi timpul cu mine...
- Nu pierd nimic, imi esti simpatic!
- Multumesc... iti sunt simpatic, dar nu din motivele potrivite...
- Te aberezi!
- Nu, nu... nu cred... ai pierdut deja sapte linii de dialog cu mine si nu ai simtit nimic...
- Le numeri?
- Acum ca a trebuit sa scriu replica asta, da...
- Continua!
- Am intalnit ieri cativa oameni...
- Ce vroiau de la tine?
- Oamenii... nimic... ei nu m-au intalnit pe mine...
- Nu spune asta!
- E... e adevarat... eram langa ei, dar ei erau prea ocupati cu VIATA...
- La ce se refera acest “caps lock” ?
- Am avut sentimentul privindu-i ca apartin unei alte realitati... ironic, ei se jucau cu ea...
- Ma pierzi printre randuri! (sper ca nu le-ai numarat si p-astea)!
- Vreau sa zic... descopar, ca si ieri, ca eu NU SUNT UN GENIU...
- Ma faci sa ma doara stomacul! Cum ai fi putut pretinde asta?!
- Nu stiu... cateodata puteam sa jur ca am avut idei geniale... ca am spus ceva demn de imbratisat, ca am fost prezent in lumea celor care nu cuvanta...care nu cuvanta in limbajul asta total lipsit de ARTA... dar simt, transmit, traiesc...
- Ce vrei, om mic ce esti?
- Sa intelegi de ce uneori plang printre litere...
- Acum?
- Nu, sunt bine...
- Ti-e frica?
- Ca nu am talent, da...
- Ai rabdare!
- Nu, nici d-aia nu mai am de mult...
- Ai rabdare si o sa descoperi singur ca unoeri poti deschide umbrela sa nu cada intunericul peste tine!
- Am invatat de mic sa desenez ploaia...
- Te minti singur!
- Asa-i, sa-mi fie cu iertare... uneori sunt ingandurat... sa nu spun trist...
- Asculta-ma : Tu esti ceeea ce FACI, tu esti ceea ce obtii cand casitigi LUPTA, tu esti EA, tu esti RANDURILE astea si PUNCTELE tale de suspensie, tu esti EA ce mica, tu esti un anumit VIITOR, tu esti o VIATA, tu esti ce te-a facut DUMNEZEU, tu esti ce SCRII acum, si crede-ma, scrii bine!
- Dar nu sunt genial...
- Ti-ai dori asta?
- Nu, dar ideea asta cu “nu sunt un geniu” mi-a venit in cap de curand si m-am gandit ca o pot transforma intr-un text pentru blog, sa ai ce citii... stii doar ca cititul te ajuta si pe TINE sa inveti cine esti... ce ai....
- Geniile mor repede!
- Iar altii mor... ca prostii...
- Mai ai?
- Inca putin....
- Te-ai intins pe toata pagina deja!
- Nu vreau sa “save” pana nu le spun celor doua fetite din viata mea ca le iubesc enorm si ca voi darama din temelii imposibilul si-l voi face posibil pentru a il folosi pentru binele nostru, al familiei superbe pe care ne-a dat-o Dumnezeu!
- Ha, ai renuntat la puncte puncte!
- Pentru EA si EA, renunt si la tine!
- Nu poti face asta!
- Nu as avea de ce...
- Mi-a placut cum M-ai scris acum, sa stii! Zambesc !
- Vei zambi mereu, vei vedea!
- “Save”!
- “close”...
- “Publish”!
- “copy”...
- “Paste” the link!
- Enter!!!



- Comment?

11 mai, 2010

(nu) am intalnit si romani fericiti



Este azi, 11 mai, ora 01.30. Am inceput sa scriu.

Mi-am propus de mai bine de o saptamana sa fac asta, dar ... am tot amanat din lipsa de... as zice de inspiratie, dar pentru ce scriu eu aici, nu stiu daca am nevoie de ea.

In ultimele zile, nu stiu ce s-a intamplat cu mine: am sunat prieteni vechi, mi-am cerut iertare, am salutat lumea pe strada zambind, am simtit dorinta de a vedea cat mai multi cunoscuti... Acum cateva seri am realizat cine sunt, si, mai ales, cine sunt ceilalti.
Am fost SINCER... si nu ma refer la discutii cu tine, cu EA sau cu altcineva... ci, am fost sincer cu MINE! Mereu am evitat sa fac asta... mereu am evitat sa privesc adevarul.... asa cum niciodata nu-mi verificam costul suplimentar pana in clipa in care imi venea factura ( sper sa nu fac asa si in viata). Pana acum o saptamana am avut niste depresii crunte. Asa suntem noi, oamenii... tristi. Dar...

Pauza. Cred ca am nevoie de inspiratie. Mi-e greu sa scriu acum, nu stiu de ce. Se pare ca nu sunt singurul in situatia asta, la ora asta. Ha, ia uite, am invatat sa tastez cu mai mult de doua degete! O sa incerc sa nu vorbesc prea mult. Am avut momente in care pur si simplu scriam fara sa gandesc, iar de ceva vreme, gandesc si, cel mai important, traiesc... dar nu mai scriu.

Sper ca nu te oboseste stilul meu.

Un om care are pretentia de a crea ceva, trebuie mai intai sa TRAIASCA. Nu poti sa te joci de-a poezia daca nu stii mai intai sa plangi. Problema este ca atunci cand traim, ne plangem de asta. Cand nu mai traim, parca am mai vrea o tura. Si abea la sfarsit ne dam seama cat de bine ne-a prins durerea pe care am simtit-o in cur cand viata ne-a tras-o pe la spate.

Ei bine... nu ma mai dor bucile, nu ma mai doare nici capul, parca rinichii ma mai chinuie putin... cu inima nu mai am probleme de mult... iar sufletul, ah, dragutul de el, sufletul se bucura si el pentru mine, pentru faptul ca incerc sa am grija de el si pentru ca sunt din nou, EU.

Ma bucur, draga jurnalule, ma bucur din suflet pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce am, pentru ceea ce am facut, pentru ceea ce voi trai. Nu voi spune ca sunt fericit, pentru ca inca nu sunt, dar pot spune in gura mare si cu mana pe inima: ii multumesc lui Dumnezeu si ... mie si Ei si tuturor pentru ca in clipa de fata imi permit sa aberez, pentru ca mi-am permis mereu sa fiu liber si pentru ca, desi la timpul ala imi plangeam de mila, am TRAIT si inca TRAIESC!

Sunt Mircea Leonte si sunt VIU (primul pas e sa recunosti)! Sunt fiul parintilor mei, sunt un boem tampit, sunt varsator, sunt un nimeni, sunt un geniu, sunt un incult, sunt un inapt, sunt talentat, sunt visator, sunt norocos, sunt slab, sunt lenes, sunt las, sunt tupeist, sunt modest, sunt simplu, sunt ciudat, sunt indragit, sunt sociabil, sunt admirat, sunt injurat, sunt trist, sunt multumit, sunt cum ma vezi tu, sunt cum ma vad ei, sunt ceea ce sunt, dar, crede-ma draga jurnalule, nimic din toate astea nu conteaza, pentru ca...pentru ca.... SUNT CASATORIT cu EA si, mai mult de atat, SUNT TATIC, al unei fetite geniale, o bucatica din inimile si trupurile noastre, careia Dumnezeu i-a dat viata pentru a ne bucura zilele! Ce as mai putea cere de la viata, prostutule, cand tocmai am primit cel mai frumos dar?!

Daria Alma Leonte. Ne rugam pentru EA si luptam pentru EA. Si sigur vom TRAI toti trei, asa cum stim noi mai bine.

Este azi, 11 mai, ora 02.17. Fetita mea papa si plange, este superba si este a NOASTRA! Am terminat de scris... pentru moment.

24 aprilie, 2010

NE-AM LUAT



Nu stiu, draga jurnalule, daca ma cunosti….

Nu stiu de ce simpt ( da, cu “p”, pentru ca asa m-am obisnuit eu de mic copchil) nevoia sa iti spun chiar tie multe dintre tampeniile ce-mi strabat cap’sorul si viata…

Nu stiu daca tu chiar intelegi ce vreau eu sa-ti spun ( ce vreau eu sa-ti spun? ) , sau doar ma primesti intre putinele tale pagini din… curiozitate sau pofta de barfa…

Nu stiu daca ma stii ( ridica mana daca nu-ti plac “i”-urile mele), sau daca te stiu sufficient de bine incat sa ne deschidem in halul asta unul in fata celuilalt…

Nu stiu… si poate chiar nu vreau sa stiu… insa pentru moment, ma multumesc pe deplin cu relatia asta… la nivelul literelor...

Si daca tot nu stim nimic unul despre celalalt, si daca tot stim totul unul despre celalalt, hai, ia un loc cateva secunde, sa-ti mai zic o vorba, ca in vremea cand inca nu stiam a scrie, a asculta :



Intrasem in Sala Mica, ultimii veniti, fara billet si fara loc. “Push-up” se chema tentativa de piesa la inceputul careia toti ceilalti 50 de spectatori s-au uitat la noi cum ne impiedicam de scaune si cum incercam sa ne refugiem pe doua locuri alaturate. In ciuda protestelor noastre, am fost plasati de catre plasatoarea TSA, pe doua randuri diferite, EA ajungand sa stea pe scaunul din fata mea. Voi trece peste alte descrieri inutile si plictisitoare legate de cat de frumos cadea clopotul de lumina pe umerii ei, de cat de frumos imi mirosea o tigara aprinsa de un actor si de cat de frumos suna telefonul sunetistului ( ce ironie) si iti voi spune sincer ce a contat defapt in acea seara: incepusem sa tremur (era iarna, ce-i drept, dar eram imbracat bine) si pandeam o sincronizare intre stinsul luminii si zgomotul facut de cineva, oricine, ca eu sa-mi pot... plictisor! Uite, pe scurt: mi-a luat o ora si ceva sa am curajul sa ii ating mana! Da, o ora si cateva minute! Vreo zece! Dar in clipa in care degetele noastre s-au intalnit pentru prima oara, au hotarat cert ca trebuie sa starneasca nebunia din inimile noastre! Si nebunia incepu....

Urmatoarea zi ne-a surprins plimbandu-ne cu autobuzul o zi intreaga!
O alta zi a tras cu ochiul si ne-o observat stand la masa vecina si facand juraminte pe servetele “ca orice-ar fi, imi voi petrece revelionul la Cluj alaturi de Mircea/ Ionela”!
Inca o zi ne-a observat bufnindu-ne rasul in clipa in care eram la un pas de a ne saruta pentru prima oara.
Cateva alte zile au fost martore unui intreg sir de nebunii (a)tipice de “tineri indragostiti”.
Ziua cea mai visatoare dintre ele, a asistat la momentul in care noi ne-am indragostit, pe net, de satul Cartisoara, Sibiu, atunci cand am jurat ca intro buna zi (cea mai frumoasa zi) ne vom logodi in acea Bisericuta.



Ei bine, nu ne-am logodit... si nici acea frumoasa zi n-a mai venit.... DAR a venit o alta zi, una genial de superba, care ne-a fost alaturi, pe post de nasha, sora, mama, frate, prieten, prietena si martor la momentul in care eu si EA ne-am unit sufleteste in fata lui Dumnezeu, CASATORINDU-NE in cea mai primitoare Bisericuta din lume: Cartisoara.
Si pentru asta, mi-am propus sa nu mai numar zilele, sa nu le mai clasific, ci sa le traiesc pur si simplu alaturi de EA, multumit la culme de faptul ca in viata noastra
exista prieteni,
exista iubire,
exista noroc,
exista Dumnezeu,
exista vise,
exista sanse,
exista cuvinte frumoase si, mai ales...
va exista si EA cea mica, Daria Alma Leonte...
care inca nu stie sa numere...

dar pe care, o asteapta incepand de azi, o splendoare de carucior cu ursuleti pe el!

07 aprilie, 2010

Ma gandesc la ce titlu sa-i pun...


Veneam de la mare. Facusem autostopul in Mangalia 2 ore, timp in care nu se deranjase nimeni sa se lase deranjat de mine in masina lui. Dupa o scena in care doi politisti "incognito'" au facut exces de zel si s-au uitat prin rucsacul meu in cautare de bijuterii furate, am hotarat sa ma inghesui in personalul spre Constanta. La fix ( asa cum mi se intampla de cand ma stiu) am reusit sa prind si acceleratul spre Cluj, via Brasov. Eram singur. Pardon, calatoream singur. Era vara. Sau sfaristul verii. Eram tanar. Foarte tanar. Si acum sunt tanar, dar parca atunci eram chiar suspect de tanar... In fine! Nu stiu ce ma apucase, dar eram intro stare foarte... hai sa-i spunem "romantica", desi suna ... nepotrivit. Nu gasisem bilet cu loc, dar am avut norocul sa gasesc un loc liber intrun compartiment de familisti, adica mama, tata si copiii, respectiv mama, tata si copilul. Stateam la geam, la cel care da spe culoar. Dupa cateva ore de dureri infernale de buci si de urechi de la zumzetul puradeilor, creierul mi se hotara sa se relaxeze intrand in starea de veghe. Si a tot stat el asa (trecuseram pe langa multe lanuri de secara) , pana cand auzi un scartait de roti... de roti de tren. Monstruosul vierme metalic opri intro halta cu pretentii de gara de oras. NU urca nimeni. NU cobora nimeni, nici macar fumul de tigara ( caci pe vremea aia se fuma in tren). M-am trezit. Mi-am sters urma de saliva de la gura si mi-am indreptat gatul scrantit. Ochii mei se hotarara sa priveasca pe geam si, mai mult, corupsera si picioarele sa se ridice si corpul slab sa se intoarca. In stanga cladirii ce servea de "gara" se odihneau cateva banci. Pe banci se odihnea un corp de fata. In mainile fetei se odihnea o carte. In carte trebuie sa se fi odihnit o poveste, caci ce fel de carte ar fi putut fi aia daca nu avea poveste?! Deasupra cartii se odihneau doi ochi. Mai sus de ochi, precum o salcie, curgea un par lung, negru. Undeva in zona aia ascunsa, la umbra, saturate de atata caldura, doua buze mangaiau o limba visatoare. In fatza visului, se afla un tren. In tren se afla un afurisit de personaj de poveste. In spatele idiotului de personaj se poate sa ma fi ascuns chiar eu. Eu, care tocmai ma trezisem calatorind singur, cu o vaga predispozitie spre indragostire. Acel corp de fata pe care eu il priveam, statea pe o banca, undeva in dreapta compartimentului meu, citind. Pot sa jur ca trenul pe care il astepta, tocmai ajunsese. Pot sa jur ca mi-am auto-impus sa ma uit tinta la ea. Pot sa jur ca am jurat ca daca se uita la mine cobor din tren si ii jur dragoste eterna. Iar el, acel corp de fata, poate sa jure ca in acea zi de august, de acum cativa ani, n-a tremurat deloc cand a intalnit tampenia din ochii mei, din spatele geamului murdar de-atatea bale scapate de miile de pasageri. Doua corpuri necunoscute, ramase necunoscute pana in ziua de azi. Unul dintre corpuri scrie acum pe un blog, fumand. Celalat corp, Dumnezeu stie prin ce gara se preface ca citeste. El, acest din urma corp, nu va citi niciodata acest blog. Chiar daca un anumit corp va avea senzatia ca recunoaste acest corp care scrie, se va insela.

Tot ce vroiam sa spun, e faptul ca sunt nebun dupa povesti de dragoste ivite in gara, in autogara, in statia de taxi sau in aeroport... in special in gara!

Am (re)cunoscut-o pe EA la Modarom. De-atunci, am mers impreuna la gara, de multe ori. Chiar daca am plecat cu trenul, traindu-ne povestea superba de dragoste, chiar daca am stat pur si simplu la o tigara, pe o banca, o ora, sau chiar doua, ne-am indragostit tot mai mult cu fiecare tren ajuns sau plecat.

Nu regret NIMIC din ce am facut, ci din ce NU am facut. Din tot ce regret ca NU am facut, NU regret ca al meu corp nu a coborat in acea zi, in acea gara, pentru un alt corp.

Am intalnit-o pe EA. EA gateste acum, pentru amandoi. Corpul meu e in camera de langa. Mai mult de-atat, inima mea e tot aici, langa EA... si asa va fi mereu... forever and ever again...

Voi "saruta mireasa" pe 17 aprilie, anul curent... si multi ani dupa ... chiar daca vom fuma aproape nostalgici prin gari, chiar daca trenul asta in care ne amortesc bucile uneori, ne va duce in fel si fel de gari, chiar daca vom adormi inghesuiti pe banchete, chiar daca nu am prins pana acum acel bilet cu loc, chiar daca necunoscutii vor ramane necunoscuti sau cunoscuti, chiar daca nu se mai fumeaza in tren, chiar daca CHIAR NOI vom fi acel "mama, tata si copilul", chiar daca semnalul de alarma va fi tras de sute de ori, chiar daca nu vom gasi cuvintele potrivite pentru integrame, chiar daca vom plange, rade, sughita, basi pe ascuns sau vom schimba vorbe de uitat cu cei din compartiment si multe altele, JUR ca voi calatori pana la sfarsit cu EA, si ii voi da ploverul meu sa doarma pe el, si ii voi tine piept nashului cand va dori sa ne coboare "la prima", si o voi invita la o tigara in diverse halte, si ii voi citi ce scrie pe cladirile "unde am ajuns" si ii voi povesti despre cat de mult... despre cat de mult... despre cat de mult imi place sa fim doua personaje intr-o poveste geniala de dragoste, intamplata, uneori, in gara!

04 aprilie, 2010

N-am venit sa cerem...


Este ora 1 noaptea (sau duminica dimineata). Nu voi scrie mult. Vreau doar sa spun ca... imi pare rau! Imi pare rau pentru enorm de multe greseli pe care le-am facut de-a lungul timpului si regret tot mai mult ca am ranit, candva, cred, diverse personaje, voluntar sau involuntar.
Cand eram mic, mergeam mereu la Biserica, cu toata familia. Mi-a trecut, de mult... si cred ca-mi pare rau.
Pe vremuri parca... ma rugam mai din suflet!
M-a prins miezul noptii inchinandu-ma in fata televizorului... si m-a durut putin ... nu stiu de ce... sau stiu! Nu am vrut sa merg la Biserica de Inviere pentru ca urasc galagia monstruoasa pe care o fac toti idiotii mersi acolo pentru a... ei stiu de ce. (Na ca iar pacatuiesc, judecand aproapele :D ).
Pana acum cativa ani obisnuiam sa ma impartasesc si sa ma spovedesc... din comoditate n-am mai facut nici asta... nici post n-am mai tinut, nici macar o zi!
Am incercat sa vad in spatele sticlei televizorului, in spatele multimii, in spatele cantarilor ortodoxe, in spatele preotilor si m-am rugat... cred... sau poate doar am spus aceasi "poezie" pe care o mai spun din cand in cand...
Cert este ca ma simt putin mai usor.
In noaptea asta nu mai iau masa cu ai mei, pentru ca ACUM am propria MEA familie... si sunt foarte multumit de asta! Si ma rog Lui Dumnezeu sa-mi dea putere si intelepciune sa am grija de EA si de EA cea mica, mereu. Si sper ca El, Iisus Hristos, care a murit si a inviat pentru noi toti, sa ne lumineze calea tuturor si sa ne ierte pe noi toti, caci sigur avem o carca de tampenii facute la activ, care ne apasa, din cand in cand, umerii!
Dupa un "Doamne'ajuta" si un semn al Crucii facut cu diferite ocazii, de sute de ori mi-a scapat cate o injuratura sau mi-am aprins imediat dup-aia cate o tigara... si-mi pare rau pentru asta si sper sa nu o mai fac... la fel de des!
Nu mai scriu nimic acum... pentru ca nu mai stiu a scrie.
Un gand bun, pentru voi toti!

Imi aduc aminte de o cantare superba ( cred ca era colind :) ) "... n-am venit sa cerem, am venit sa dam!"

Hristos a inviat! ,
pentru mine,
pentru EA,
pentru familiile noastre,
pentru cunoscutii nostrii
si pentru toti ceilalti oameni care fug de nebuni in aceste cateva secunde pe care le avem de trait pe-aici, pe-aceste meleaguri!

Iarta-ma, Doamne!

As vrea sa incerc sa nu mai gresesc!

As vrea....

23 martie, 2010

Eu ce ma fac, ca nu stiu sa fluier?!


As fi vrut sa nu mai scriu nimic cateva saptamani, sa ramana primul post-ul cu vestile legate de noua mea viata. Dar ma mananca degetele... e de la vreme, sigur o sa-mi treaca.

Ce te faci cand viata nu iti ajunge pentru toate visele?!

Am deja 22 de anisori ( da, “deja”, pentru ca ieri abea ce-mi inflorise parul de pe fata si ma laudam cu el), ma insor si o sa am si copilut. Trece timpul mult prea repede pentru mine. Cineva imi spunea  ieri ca ma grabesc, ca toata viata am fost un grabit. Asa e. Daca ramaneam in urma, ma mai astepta pe mine timpul? Ma mananca in fund uneori si scormonesc trecutul cu batul... dar mereu el ma musca de nas. Nu sunt sensibil, dar unoeri se strang atat de multe amintiri intrun singur om, incat... incat! Nu regret mai nimic din tot ce am facut, ci doar ce nu am apucat sa fac de teama.

Ne potrivim de minune, amandoi. Suntem, cum s-ar spune, pe aceeasi lungime de unda. Ma bucur ca tot timpul cand deschid gura, EA parca stie ce vreau sa spun...si invers. Imi place de mor faptul ca ne jucam cu imaginatiile noastre si ne facem planuri si vise care mai de care mai ...altfel decat cele obisnuite. Avem aceleasi gusturi, dar stim sa avem pareri diferite. Altfel ar fi periculos de banal.

O sa ma vopsesc albastru in cap ( o suvita, doua, trei) , inainte de cununia civila. EA iar s-a tuns, stie ca asa ma voi indragosti iar de EA... asa cum fac aproape in fiecare zi cand descopar ca e langa mine!

Vara trecuta am stat o noapte intreaga doar de dragul de a ne da seama ca semanam leit. Am rugat o prietena sa caute niste sticle in beci. Am cumparat lipici si diverse tampenii de la Creativ ( daca am avea noi magaziunl asta, ne-am muta acolo, cu tot cu Daria). Printre pahare de bere, rasete si tigari am reusit sa facem ce vedeti in poza de mai sus ( “click pentru a mari” ). Da, poti sa le cumperi draga jurnalule, dar o sa te coste ceva, pentru ca in vazele alea sta dovada vie ca eu si EA suntem facuti unul pentru celalalt! O sa intelegi tu mai incolo, cand o sa facem si magnetii de frigider :))

Cea mai mare problema pe care o avem este ca nu ne permitem, din o multime de puncte de vedere, sa facem toate tampeniile care ne trec prin cap! Sunt convins ca DOAR IMPREUNA vom reusi totusi sa invingem morile de vant si sa aratam lumii ca putem sa ajungem in panzele albe si-napoi... ca doar nu am luat-o razna degeaba... blogul asta e primul pas!

Stiu ca nu zic nimic nou sau “uau” in textul asta, dar te rugam sterge-te pe picioare inainte sa intri si sa lasi comentarii...

Sa lasi comentarii...

Lasi comentarii...

Comentarii...

 

18 martie, 2010

Asadar...


Este ora 04.30.

Stau pe canapeaua din noua "noastra" bucatarie.

Nici nu stiu daca as vrea sa dorm sau daca as vrea sa scriu.

"Avem" o biblioteca veche ( era un fel de dulap in perete ), pe care totusi am personalizat-o cum am stiut noi mai bine.

Stam aici de doua saptamani... poate chiar trei.

Suntem in Brasov de mai bine de o luna si totusi nu am gasit nimic bun de lucru.

Pana si in Anglia parea totul mai usor.

Nu stiu de ce, dar nu dormim deloc bine noaptea.

Patul "nostru" este mare, dar am reusit sa-l rupem oarecum, mutandu-l dintr-un loc in altul.

Tavanul e foarte inalt si contine un fel de bolta din bucati patrate de sticla verde. Nu mama, nu poate sa intre nimeni din pod peste noi.

EA e racita, dar nu vrea sa recunoasca...  banuiesc ca ii e frica sa mearga la doctor.

Mi-a dat sora-mea o sticla de "uzo" ( tampita bautura au inventat si grecii astia) , care are gust de menta, dar nu-mi pica deloc bine. N-o s-o beau... prea curand... nu pe toata.

Mai am ascunse, de catre mine de mine, doua tigari. Nu fumez acum pentru ca de duminica noapte ma doare capul mereu.

Duminica noapte am scris 8 pagini pentru "primul meu roman".

Ne-am mutat din nou impreuna. Era normal. Cand iti gasesti jumatatea tot ce poti face e sa iti petreci tot timpul alaturi de EA. Asta facem. 

De ieri avem net, mobil, de la Vodafone. Merge oribil. Vom renunta la el in a 9-a zi (din cele 10 pe care le avem la dispozitie sa hotaram daca semnam contractul sau nu) si vom sta dupa curul celor de la RDS pentru un net...teoretic mai rentabil ( nu neaparat mai bun).

Imi e putin rau.

Ma prefac ca stiu sa gatesc, dar imi dau seama ca pentru mine toate mancarurile se prepara la fel: pui ceapa la calit, adaugi ceva din carne si dupa tuflesti ori cartofii, ori fasolea, ori pastele, ori mazarea, ori orezul. Simplu.

In continuare ma doare Romania din cauza rahatului in care traiesc oamenii.

Ma oftic de mor ca in "primul meu roman" nu sunt in stare sa zic liber ce am de zis... nu vreau sa cred ca nu am nimic de zis!

Toata lumea care a venit in vizita a fost de-acord cu noi : "e super faina garsoniera asta a "voastra".

Ca sa vezi, e deja 04.50. De ce mi-a luat atat timp sa scriu, pentru ca nici macar nu am stat sa recitesc?!

Par trist? Sunt doar obosit de la prea mult nesomn... parca suna mai bine "insomnii". Sunt doar obosit de la prea multe insomnii.

Dean este un om foarte nehotarat, habar n-are cine e. Oare o sa fie fericit? 

EA mi-a adus si una dintre cele doua tigari "de rezerva".

Dean este personajul meu.

Amandoi am hotarat, foarte incantati, de cum va fi lansarea lui "18... dar mai creste". Doamne'ajuta sa fie cat mai curand si sa aiba succes.

Pauza, pentru ca nu pot scrie fara sa dau scrum pe laptop-ul ei.

Suntem amandoi in zodia varsator. Superba zodie. Dureroasa zodie. Nu puteam sa fim si noi mai normali, ce ne trebuiesc noua atatea vise, atata boemie, atata iubire, atat chef de a crea ceva?!

Nu, nu sunt suparat pe nimic... poate doar pe faptul ca nu cred ca o sa ne permitem sa ducem la bun sfarsit proiectele pe anul asta.

O iubesc, tot mai mult, desi am inceput sa par... nu stiu... cred ca "rece" ar fi cuvantul. Groaznic cuvant in contextul asta. 

Ma dor bucile de la canapeaua asta.

Am 22 de anisori. EA are 24. Nu suntem inca fericiti, dar suntem multumiti de multe lucruri din viata noastra.

Vreau sa o fac fericita cu orice pret. VREAU. Asa voi face.

Am capatat un prost obicei de a scoate cu dintii filtru de la tigari.

De vreo sapte ani imi doresc un bulldog. Cel mai sincer caine din cati exista.

Mai esti aici, draga jurnalule, sau ai sarit cateva randuri? E obositor, nu, sa citesti un sir prea lung de cuvinte?! Ce o sa te faci cand o sa te pun sa-mi cumperi cartea? Ca doar trebuie si eu sa platesc tigarile fumate scriind-o! ( ideea ii apartine lui Karl Marx, recunosc)

Hai ca aberez de mai bine de jumate de ora si inca nu m-am hotarat daca e bine sa-ti spun, sau nu, cel mai important lucru din viata NOASTRA!

Na ca mi s-a facut rau de la o inghititura de bautura tampita greceasca. Dar tu sti ca eu nu beau de obicei, deci nu o sa ma judeci degeaba. 

Uite cum sta treaba: o sa ma casatoresc! Cu EA! 

Sper sa reusesc sa gravez ce vreau pe verighete.

Hmm..taci ca-i bine sa scri "ce-ti vine la mana".

Iubita, eu chiar te vreau in viata mea, asa cum ai fost si pana acum!

Nu stiu ce poza sa pun alaturata textului.

Scriu? Ma prefac! Scriu! Nu am curajul sa recitesc ce-am scris mai sus. Poate ma razgandesc si sterg tot. Daca tu, draga jurnalule, o sa reactionezi ca p...ula?! Merita sa imi dau eu frau liber atat imaginatiei cat si  durerii si bucuriei in fata ta?

Trebuie sa o strig sa vina din camera sa citeasca, inainte de a da "publish". Vreau ca EA sa fie mereu prima care citeste ce scriu.

Ah, era sa uit (intentionat) : de azi inainte, vei fi "draga unchiule"! 

Daria Leonte. Inca nu-i "gata", dar e a MEA si a EI, e a NOASTRA, iar cand va fi mare, va fi orice va dori ea! Si va fi cea mai buna la asta!

O iubesc deja cu toata fiinta mea! Pe amandoua! EA a inceput sa ii scrie de pe-acum... 

Mi-e frica de mor, dar Dumnezeu va avea grija de noi si de EA cea mica si va fi sanatoasa si... asa ca ma-sa si ca tac'su! 

Ia uite cat am scris!

Hai, te las sa cugeti vestea si sa te bucuri pentru noi! 

Trebuie sa treci pe la noi, stam in centru, suna-ne inainte sa vii ... nu avem sonerie la poarta!

Inca putin:  Yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei :D 

Gata.

Te asteptam! :)


22 februarie, 2010

Ma doare Romania


Au trecut 2 saptamani, draga jurnalule, de cand nu am mai vorbit. Am tot vrut sa iti scriu, sa te anunt de schimbarile din viata noastra, dar, iarta-ma, chiar nu am putut pana acum.

Am aterizat la ora 14.00, bucurosi ca suntem acasa, tristi ca suntem in Romania. Am trecut cu greu de cei  30 de taximetristi dispusi sa te si bata ca sa te urci in masina lor, si am pornit pe jos spre prima statie de autobuz. Inghesuiala, tipete, injuraturi, claxoane, mirosuri, nici urma de false politeturi. Metrou, graba, dureri de maini si spate de la imensele bagaje ( ca doar ne mutam din nou) , Gara de Nord, pierdut trenul, tigari, Mc, bere la doza si cipsuri luate pe fuga, prins la fix urmatorul tren. Compartiment la nimereala, atipit cateva minute, alte telefoane, frig, mutat in alt compartiment, singuri. Incercari de a rade, incercari de a fuma, incercari de a privi tzara prin geamurile jegoase, incercari de a nu ne intrista. Brasov, scos ursuletul din bagajul meu, taxi, sarut, dor de EA deja, primire calduroasa acasa. O sticla de gin, un prieten, doi prieteni, povesti de departe, pizda ma-sii, suntem ACASA.

Este astazi, draga jurnalule. Stau pe canapeaua din dormitor, cu EA in dreapta mea tinand in brate pernuta neagra luata de-acolo. Mai am o gura de vin rosu in pahar, dar nicio sansa sa termin de scris intro nota care sa-mi placa. Nu am voie sa fumez in camera, nu am voie sa stau toata noaptea treaz, nu am voie sa fiu singur, nu am voie sa mazgalesc peretii, nu am voie sa injur cand simt nevoia, nu am voie sa mananc doar tempeniile care-mi plac. Sunt trist, am probleme mari de rezolvat, nu mai am bani pentru inca un pachet de tigari, dar in continuare visez ca anul asta voi duce la bun sfarsit cele cateva proiecte. Incerc sa rememorez ultimele doua saptamani, sa iti spun si tie, dar nu gasesc nimic bun de povestit. Singura chestie ar fi..... MA DOARE ROMANIA, draga jurnalule, dar nu doar din cauza oamenilor de kkt, ci din cauza kktului in care se afla oamenii!

 

Nu stiu ce va urma...

A, era sa uit: am mai scris cateva pagini de roman! In scurt timp va fi gata, dar Dumnezeu stie cand il voi publica...

 

Stai, inca ceva: noi doi suntem fericiti, desi problemele isi fac de cap cu noi, ne iubim in continuare, si visam, si luptam, si speram, si credem, si vrem...!

Atat!

Stiu ca nu-ti place pagina asta, dar promit ca o sa-mi revin.

Sa-mi scrii!

 

03 februarie, 2010

OPEN YOUR HEARTS, WE'RE COMING HOME

Multumesc draga jurnalule, ieri ai reusit sa opresti putin ploaia asta englezeasca pe strada mea. Mi-ai adus cadoul pe care speram sa-l primesc de la tine si m-ai facut sa zambesc dintr-un colt al inimii.

R.M: “Salut! Am citit cu multa placere jurnalul tau (mi-ai trimis linkul).E absolut incredibil,m-a fascinat.Cred ca nu am mai citit niciodata ceva atat de profund si totussi simplu.Te felicit! M-ai impresionat,nu credeam ca esti atat de inzestrat.O sa mai citesc cu interes si placere. Mai vorbim...

S.H: Iti doresc si toate cele bune, Mircea. Am mai citit prin blogul tau, cand ai trimis linkurile. Mi-a ramas in minte expresia cu viata care ore te f....ute de iti provoaca orgasme continue ori iti sufli in bucile rosii de durere :-) ...

A.N: “...pe o canapea murdara si imbibata de fum de tigare,sa ne linciurim in niste pahare de gin pe care as putea vedea si aprentele celor zeci de oameni care au baut din acest pahar(...)e o zi in care dorintele ar putea sa ti se indeplineasca,este ziua Ta de nastere dragule,multumeste parintilor tai dragi ca ti-au dat viata si saruta-ti frumoasa jumatate ca iti suporta iesirile de zi cu zi.

L.C: “ Asta e o scrisoare mai moderna. Oarecum, imi pare rau ca esti la un mail departare, cand ai fi putut fi la o scrisoare. Dar asta e, distantele se maresc, nisipul se aduna in clepsidra, incruntarile de pe chipuri se inmultesc, noi crestem. Ne pierdem? (...) La multi ani. Am uitat cati ani faci, stiu doar ca ai o varsta frumoasa. Sper ca iubesti, ca traiesti din ce in ce mai frumos, ca inca visezi. Sper ca gresesti mai putin si ierti mai mult. Sper ca esti fericit…”

Si mai ales, iti multumesc din tot sufletul ca ai trecut si pe la EA si mi-ai luat cel mai de pret cadou posibil:

I.S: “ Si EA te iubeste si asa cum a facut-o si pana acum, va sta in continuare in stanga ta, privindu-te, scriind sau transcriind, admirandu-te, zambind sau plangand..mereu alaturi de tine. Va aprecia fiecare cuvant... se va bucura de fiecare litera... va pretui fiecare semn de punctuatie cu care vei "murdari" hartia alba..Pentru ca ea e..EA”

Acum, dragul meu jurnal, mai stai o secunda langa mine, ca sigur vrei sa auzi asta: (NU, nu te parasesc, nu tttttrrrrrremura asa! Cand vei citi asta, voi fi....nu stiu, undeva prin nori, privind-o pe EA cum isi face griji, tinandu-ma de mana, atipind de oboseala...asadar, nu o sa mai vorbim cateva ore, poate zile, dar promit ca iti voi spune ce m-a determinat sa fac asta!) :

OPEN YOU’RE HEART, I’M COMING HOME....and SHE's coming with me!

....pe curand... pe foarte curand, draga jurnalule !

Sti....mi-era dor de tine?!

01 februarie, 2010

inca un rand... s-au strans 22 deja


Draga jurnalule,
Nu-mi mai aduc aminte de cat timp ne cunoastem, cate tampenii sti despre mine si la cate schimbari ai asistat de-a lungul acestor secunde pe care le-am petrecut impreuna. Nu stiu sigur daca am apucat sa-ti spun ca visez sa public 3 carti, sa calatoresc in toata tara, in toata lumea, sa-mi deschid propria firma de publicitate care sa reziste pana voi ramane fara imaginatie definitiv ( e posibil? ), sa fac teatru in calitate de regizor pana ma va lasa fara respiratie, sa ajut oamenii de langa mine, sa o fac pe EA fericita, oriunde ne va duce potecuta asta atat de schimbatoare, sa fug de nebun, sa plang, sa urlu, sa spun porcarii noaptea la radio, sa beau gin si sa fumez in propria-mi cafenea cand toata lumea a plecat deja acasa, sa expun pe strazile din orasul meu, fotografiile facute cu inima si cu creierul asta tembel de-l detin de la o vreme...

Ah, draga jurnalule, chiar ma lasa memoria si nu reusesc sa-mi aduc aminte:

daca ti-am spus ca am gresit de mii de ori,

daca ai fost langa mine: cand m-am dat cu capul de pereti, cand mi s-au fugarit regretele acolo, in piept, unde le simt de obicei,
cand am ras pentru ca am simtit ca altfel o voi lua razna din cauza problemelor reale care imi alunga somnul mereu;
cand am pierdut,
cand am castigat...
da, mai ales cand am castigat.

Sti, mi-ar fi placut sa poti vorbi cu mine cand aveam chef de filosofeli inutile.
As fi avut nevoie de paginile tale sa ma inveleasca in diminetile in care as mai fi stat putin.
Mi-ar fi prins a dracu' de bine tacerea ta la sfarsitul fiecarui rand pe care l-am taiat de nervi pentru ca mi s-a parut ca n-a iesit bine...

Uite, draga jurnalule, ca am reusit sa murdaresc bunatate de pagini albe si tot n-am fost in stare sa-ti spun TOT ce-as fi vrut pana acum.

S-au strans 22 de randuri deja, o putem pune de-un manuscris draga jurnalule.


Stai, vreau sa te rog sa-mi iei un cadou... te implor, cauta undeva, oriunde si cumpara-mi... o sa ti se para stupid... dar sa nu te zgarcesti sa-mi iei de la anticariat... vreau sa-mi iei... cuvinte... cat mai multe... dar din suflet... cauta tu niste suflete, ca le cunosti deja pe toate si corupe-le sa-ti dea pentru mine cateva... sau fura-le... nu stiu, fa ce poti draga jurnalule si adu-mi cadou mii de cuvinte... sti... vreau sa le impart cu EA, pentru ca merita!

Multumesc, draga jurnalule!

P.S. Te iubesc! ( nu pe tine, pe EA )

23 ianuarie, 2010

Nu, Domnule Paler, nu mai avem timp!


E 00.01. Teoretic se cheama dimineata. Practic, tocmai ai deschis ochii. Peste cateva secunde te trezesti ca ai fost agresat sexual pentru prima data : doctorul ti-a tras o palma la fundulet. Mai trec vreo doua minute. Habar nu ai cine esti, unde-ti sunt chilotii si nici nu-ti pasa ca te pisi pe tine. Gata, ai primit un nume. Oficial existi, evidenta populatiei stie de tine. E 1 noaptea (pardon, dimineata). Lumea din jur e entuziasmata pana la lacrimi pentru ca tu ai invatat o filosofie primordiala despre sistem : de fiecare data cand cazi, trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe. Tic-Tac. Te bucuri ca inca poti sa tipi fara sa fi privit curios. Acum poti chiar sa-ti exprimi sentimentele prin sunete universal valabile. Lumea te intelege dar inca iti vorbeste cu voce subtire, de sus. A mai trecut o ora. Esti in stare sa te imbraci singur, cu sireturile e mai greu, nu stii sa citesti ceasul, dar primesti o bulina rosie in piept pentru ca ai reprodus intocmai visul pentru care o sa pierzi toate orele de azi : o casuta, o gradina, cativa copacei si soarele galben in colt. Ehee, daca-ai stii cat de repede o sa inveti sa desenezi ploaia. Ti se ia ursuletul din brate si te trezesti ca trebuie sa cari pana dupa-amiaza un teanc de carti si caiete. Iti mai rapesti cateva minute - ai crede tu ca-s de pauza - in care incerci sa inghiti cu greu cele cateva responsabilitati. Tot aici, in timp ce te chinui sa mesteci, dai de primii tai prieteni, niste omuleti care crantane intre dinti o juma' de portie de regrete. Putin mai incolo observi ca langa tine se aseaza o fetita care miroase frumos. Poftim, nici nu-i trecut de 10 dimineata si tu renunti la jucarii pentru placerea de a tine pe cineva mai mare in brate. Daca ai noroc o sa va gasiti timp intr-o ora sa experimentati vreo 3 secunde de orgasm. Dar ce te faci ca dupa cateva minute, noul tau ursulet a invatat sa planga. Hopa, uite-o lacrima! Ai si uitat cum era. Insa poti sufla degeaba, ca de data asta nu mai trece. E trecut de amiaza. Ai scapat deja de carat cartile, poti incepe adevarata munca. In secundele astea care trec, incepi sa razi de cei treziti putin mai tarziu decat tine si incepi sa vezi cu ochii tai ce inseamna expresia "s-a facut tarziu pentru mine", pe fetele personajelor tale preferate, rand pe rand. Dar tu tot nu esti in stare sa intelegi ca peste cateva ceasuri va trebui sa te intorci acasa, caci de cateva secunde, s-a trezit un personaj care are nevoie la randul lui de un ursulet mare, mare care sa aibe grija de el. Se lasa seara, e tarziu, tu fugi prin ploaie spre asternuturile proaspat calcate. Te dezbraci de hainele care poarta mirosul intregii zile, fumul de tigara imprimat in ele iti trezeste prea multe amintiri. Iti iei pijamalele (de cand te stii tu, ti-au placut astea cu ursuleti), care pastreaza in ele parfumul de dimineata devreme. Tragi plapuma peste tine, e frig, tremuri... ssst, gata draga jurnalule, vad ca ti-e somn, atipesti... Nu te intreba daca are happy-end, iti voi citi restul povestii mai tarziu...

...desi ma indoiesc ca voi mai apuca.

21 ianuarie, 2010

Mai da-mi un rand in viata ta



De cateva zile incoace ma simt tot mai rau. Faptul ca ma doare capul nu-i nimic nou, pentru stomac nu-mi mai fac griji demult, cu rinichii m-am obisnuit de cand m-am pisat cu pietricele, dar nu inteleg de ce trebuie sa ma intepe si in piept! Kilogramele se joaca neintrerupt cu mintea mea : cand ma bucuram ca m-am mai ingrasat putin, s-au hotarat sa plece de unde au venit. De unde au venit? M-am hotarat de ceva vreme sa-mi las parul lung. Nu stiu cat o sa mai am rabdare cu el, imi intra in ochi si imi sta in tot felul de moduri grotesc de ciudate. Ieri m-am barbierit. Urasc sa ma barbieresc. 

Ori imi impun eu, ori se intampla pur si simplu, dar de vreo doua saptamani imi vin in minte o tona de imagini si amintiri de care nici nu stiam ca ar fi existat vreodata. Toata viata mea, aceste cateva secunde pe care le am de trecut pe-aici, am ales sa regret ce am facut, decat sa regret ce NU am facut. Tocmai de asta am facut atatea tampenii. Ei bine, noaptea descopar ca am regrete cat sa-mi ajunga vreo trei vieti. Si cand ma gandesc ca, cel mai probabil, o sa mai am de fugit, de iubit, de gresit si de regretat atat de multe...

As bea un pahar de gin.

As fuma.

As merge acasa.

As sta in “Fifi” o noapte intreaga.

As conduce.

As conduce prin toata tara alaturi de EA si de un prieten bun, insotit la randu-i de EA a lui.

As face fotografii. As filma. As vorbi cu batranii. As publica.

Aseara am stabilit traseul, am facut calcule, am hotarat cui ii cerem ajutorul, am notat aproape totul pe hartie... tocmai mi-a venit o idee... ma opresc din scris sa i-o spun si Ei.

Hai, te pup draga jurnalule, te anunt maine de eventualele schimbari.

P.S. : Tu vii cu noi si ... o sa vezi, avem o surpriza pentru tine!


18 ianuarie, 2010

unde esti, fara semnul intrebarii



Martie 2006: o sa fac un scurt-metraj impotriva violentei domestice

Septembrie 2007: o sa intru la regie film la UNATC

Octombrie 2007: am propria mea emisiune TV, sa vezi ce de-a oameni de cultura or sa m-ajute

Februarie 2008: am scris prima pagina din “primul meu roman”, o sa public in curand

Martie 2008: imi voi face propria firma de publicitate, ideea e cretina rau, trebuie sa-mi iasa

Septembrie 2008: o sa intru la regie teatru la UNATC

Septembrie 2008: voi imprumuta bani de la banca, o sa ii investesc in ideea cu firma

Decembrie 2008: scriu “Nu omorati copiii”, in memoria Roxanei C. (maine? se fac doi ani de cand a plecat, Dumnezeu s-o odihnesca-n pace) , trebuie sa pun piesa in scena. Trag sfori, inchiriez Reduta, fac repetitii, o sa iasa in 8 dec.

Decembrie 2008: ea e EA, o voi face fericita, nu o voi supara niciodata, mai spal din pacate

Februarie 2009: am mai scris cateva pagini din “primul meu roman”, anul asta sigur public

Iunie 2009: ies actele firmei, tiparesc 10 mii de flyere, pana in august o sa iasa pe piata

August 2009: plecam in Anglia, facem bani, ne intoarcem intr-un an, ii bagam in firma

Septembrie 2009: o sa investim mai intai intr-o calatorie de 2 saptamani prin tara la anul, publicam cartea, apoi in firma

Decembrie 2009: futu-i

Ianuarie 2010: mai avem timp putin, dar sigur o sa ne iasa ce vrem

Ieri: primesc un telefon, vor sa ii ajut la un scurt-metraj, benevol , maine ne vedem la o cafea sa discutam

Draga jurnalule,

Unde crezi ca vei fi maine? O zi obisnuita, nu? Poate scoala, poate munca, o cafea, un amic, o partida daca ai noroc.

Dar peste un an? Unde crezi ca vei fi? Ai sanse sa te muti in alt oras,  nu? Sau poate singur, intr-o garsoniera? Ba nu, sigur iti dai demisia si iti gasesti alt loc, mai bun! Stai, ma insel, tu nu lucrezi, ai bani de la bietii parinti, peste un an, ehee, inca vei mai avea.

Ia zi-mi de urmatorii 5 ani!  Simplu, asa-i? Gata facultatea, poate chiar si a doua, hai si un doctorat, te cunoaste tot poporul, mergi pe mijlocul drumului corect, cu fruntea sus. ( oare de ce , mereu cand ma gandesc la conceptul asta de “drumul vietii”, il vad ca fiind unul de tara si pe mine ma vad mereu singur? )

Si-acum, reda-mi visul, pt ca sigur il ai, despre cum o sa-ti fie peste 10 ani! O sa ai familie, casa , masina, o sa impresionezi pe toata lumea cu reusitele tale, asa-i?

NU! Nici nu te mai obosi sa iti imaginezi “cum vei fi” peste ceva vreme, pt ca ITI JUR ca nu vei fi acolo, draga jurnalule! Nu pt ca nu muncesti pana cazi in bot, nu pt ca nu esti destul de puternic, nu pt ca nu ai avea noroc, nu pt ca nu ai merita, ci pt ca VIATA si TIMPUL or sa ti-o traga atat de bine, incat ori o sa ai multiple orgasme de fericire, ori o sa-ti suflii in bucile rosii de durere.

Unde te grabesti, draga jurnalule, ce-i cu-atatea tipete, atatea laude, atata mandrie? De ce nu te asezi putin, sa discutam despre tine, despre mine? Hai sa vedem unde am gresit amandoi, sa bem o cafea, sa ne uitam in urma, sa plangem pt ca avem regrete, sa ne bucuram pt ca avem atatea amintiri superbe, sa ne uitam in jurul nostru, sa ne dam seama unde suntem   si-apoi se ne ridicam de pe scaune, sa dam cu pumnu-n masa si , ‘tu-i pisica ma-sii de treaba, hai sa ne punem pe TRAIT si sa facem pe dracu-n patru sa nu mai gresim, sa fim siguri ca NOI o sa luam VIATA si TIMPUL de par, o sa le dam pantalonii jos si-o sa PROFITAM DIN PLIN DE ELE!

Hai, Doamne’ajuta! Te pup, draga jurnalule, cu drag si exagerat de mult dor!