nici titlu nu mai am

Sunt intrun moment in care, am impresia, ma gadila inspiratia. Mi s-a parut mie ca in ultimele zile s-a dat la mine, dar am refuzat sa ma las prada mangaierilor sale parsive. Privirea ei o tradeaza, sigur ma va parasi exact inaintea unui orgasm.
Nu ar fi bine sa puteam uita ceea ce ne dorim , intro singura clipa? Sa ne asezam pe scaun, oftand, sa fumam o tigara , poate chiar sa gustam un gin, si la ridicare sa ne vedem de viata ca si cum nicio durere nu si-a ascutit unghiile de viata noastra. Da, asta vreau sa mi se intample azi... poate si maine... dar sigur ar fi bine daca ar incepe acum, pentru ca uite, deja am cerut un chibrit!
Viata mea se transforma intrun vis urat, mereu acelasi. Traiesc intrun vis si in acest vis tampit visez lucruri din ce in ce mai marunte. Incep sa ma pierd. Merg pe strada si pana nu-mi vad reflexia in vreun geam inaintez convins ca nu sunt decat o dara de miros lasata in urma de vocea unei fete ce obisnuia sa ma iubeasca. As spune ca am ajuns de unde am plecat, dar acel loc... nici el nu mai exista. Nu stiu unde sunt, cine sunt, ce fac si ce ma voi face, in ce sau cine am sa ma mai transform!
Imi este imposibil (si desi as vrea, nici nu incerc) sa meditez atat de tare incat sa ajung in starea de embrion, pentru a ma renaste mai curat, mai bun, mai indragit, din propria-mi mizerie!

...va mai amintiti cum eram, voi, ochi negrii superbi de bebelus?
Azi nu mai sunt acelasi! Dar voi, pe unde umblati si ce vedeti?
Nu va mai aduceti aminte de mine? Pentru ca jur ca mie imi lipsiti enorm!

...cu drag,
cel ce am fost,
cel ce , altul, voi fi!

...dar nu acum

Am trecut deja prin multe,
dar uite ce am scris,
cine-a venit, atunci s-asculte
Tot ce am sau nu de zis!

voci de copii: tine-ti gura-nchisa
creatia-i inca interzisa,
nu te urca pe scaun,
nu deschide usa,
nu mai gandi atat,
nu te-apuca de numarat!

un barbat: asta-mi este scena,
doar pe-asta o mai stiu,
imi las in urma viata,
cand nu pot fii ce vreau sa fiu!

sa nu deschid ochii
eu nu mai pot acum,
sunt singurul care triseaza
in ochii celorlalti, inchisi.

Priveste inapoi,
cand simti ca nu mai poti!
dar stai, tu nu mai poti
inapoi privi!
Nu ti-a ramas nimic
dup-atata numarat,
te-ai pierdut inca de mic,
cand pentru prima oara, te-ai jucat!

nu-i vina noastra
poate
Asa am fost si suntem
educati
credeam ca le stim, dar nu-i asa,
pe toate,
Dar nu stiam ca suntem
numarati!

Ma duc, imi vad si eu de drum
-m-as mai juca, dar nu am cum-
tu nu te ascundeai, oricum,
m-opresc din scris ramane fum
... si scrum!
.
Astia-au fost actorii,
cu ei eu m-am jucat!
(dar si cu spectatorii,
ce s-au pus pe-aplaudat!)

.............ramas bun.....................
.............aplaudati!....................
.......................dar nu acum!........
.......................DAR NU ACUM!........

un joc

Am obosit si n-am mai scris de mult
Am obosit si-s saturat sa mai ascult
Acelasi reprosator refren
again
and again.
Obisnuiam sa vobesct tare,
tare
condus de o puternica-ncapatanare
si de vesnica dorinta mare,
mare
de-a ramane in picioare!

Au trecut anii rand pe rand,
dar majoritatea m-au gasit umbland
printre randuri
si vrand nevrand
c-un scris timid si bland
am inceput sa ma joc cu propriile-mi ganduri!
M-am pierdut si nu mai inteleg nimic
si capul mi se face tot mai mic,
tot mai mic
si doare ca asa se-ntampla mai mereu
cand totul devine tot mai greu,
tot mai greu.

vreau doar sa scriu
doar sa creez
doar sa fiu
propriul meu crez
doar sa traiesc
sa te ascult
sa te iubesc
tot mai mult
da, tot mai mult.

Aici sunt. Cu un caiet alb in brate, mazgalit de cerneala pe un deget, o tigara cu gust oribil si o bucata de pepene pe masa, scriind, jucandu-ma. Am uitat inceputul si incep sa ajung aproape de final (acelasi "aproape"?). Ar vrea sa se plimbe pe-aceste pagini cateva personaje care se joaca "de-a v-ati ascunselea" , dar dau nas in nas cu lipsa mea de concentrare si se retrag... pentru moment(cand vei termina de citit aceste randuri, probabil ma voi fi apucat sa pun ochii si sa numar)! imi consult "ciornele" ( acel loc'sor din telefon unde ma pierd uneori) vrand sa extrag adevaruri (date de aceeasi sursa - subsemnatul)pentru a le folosi in dialogul meu cu ei... sau voi... acei spectatori carora le voi asigura un loc in fatza... foarte in fatza!

Asa ca, sa nu te mire, draga TU, draga JURNALULE, ca seara zilei de maine ma va gasi (sper eu) liber, imbratisand cu drag cele cateva imagini din mintea mea tembela.

Deci, sa ne vedem cu bine,
cu foarte bine!

p.s. : mi-e dor de TINE,
doar de TINE!

... inainte de a-mi transforma "versurile" in manele, nu uitati de drepturile de autor :))

Hai, treci si tu!

Este ora 03.00. Tocmai am iesit pana afara, amandoi.

- Imi aduce aminte de Anglia, asa m-am simtit si atunci inainte sa plecam.
- Da… pana iarna trecuta de fiecare data cand ningea pentru prima oara, imi aduceam aminte de diverse tampenii din viata mea… cred ca iarna asta o sa imi aduc aminte cum am stat pe Dawlish Road in fata casei, noaptea, si am baut un pahar de vin rosu.
- Daca ne mutam in alt loc cred ca ma simteam la fel… poate mai ok… dar asa…

Treptele pe care am stat erau reci. Batea gandul (ciudat, eram cinci randuri mai jos cand am recitit ce-am scris aici si ma mir ca a iesit asta in loc de “vantul”… las asa!) si o reclama din tabla scartaia. Am intrat in casa.
- O sa zica vecinii ca am luat-o razna!
- Ce cald e in casa asta!

Trag scaunul mai aproape, inclin ecranul de la laptop si scriu:
Suntem trecatori. Nici nu ne dam seama cat suntem de trecatori…

Aveam o carca de idei si fraze pentru subiectul asta adineauri, dar se pare ca le-am uitat… uite ce-a mai ramas ( sau ce gasesc acum in cap’sor) :
… suntem exagerat de trecatori! Pentru lumea care trece pe langa noi, suntem doar niste trecatori… si ei pentru noi. Tot timpul se vor gasi altii care sa faca acelasi lucru, poate chiar mai bine! Pentru ploaia care cade de cateva saptamani, suntem doar niste trecatori. Chiar daca noi trecem, va gasi ea hainele cui sa le ude ( pentru ca, nu-i asa, nici nu stim cum e sa fugi dezbracat prin ploaie)! Pentru cuvintele care ne ies din gura, suntem niste trecatori. Ele ies, isi fac rostul, ranesc, bucura, tac…dar mereu si mereu apar la loc! Aveam mai multe exemple in cap… dar mi-au trecut… sau am trecut eu pentru ele…

De fiecare data cand mergeam cu trenul undeva ( ciudat cum mereu imi vin imaginile astea cu trenul) si priveam pe geam oamenii care ramaneau in urma, ma gandeam cum “saracii, uite, ei raman cu ale lor treburi, ale lor vieti, si eu plec mai departe spre scopul meu”… fara sa imi dau seama ca si ei gandeau la fel despre mine! Mai dureros era cand ajungeam la destinatie si realizam ca am uitat de ce m-am dus de la bun inceput.

… suntem exagerat de trecatori. Muzica asta pe care o ascultam acum, habar n-are de existenta noastra, gura aia de apa din pahar isi va vedea mereu de treaba ei, la nesfarsit, nu va disparea niciodata complet, fotografiile alea puteu la fel de bine sa surprinda pe oricine altcineva, nu le-ar fi interest decat formatul si tipul hartiei, blogul asta putea sa fie scris de orice degete, laptop-ul asta putea sa serveasca altcuiva, la altceva, ideile astea au mai trecut si prin mintea altuia, voi veti mai citi si alte randuri…

Casa asta va primi pe altcineva in ea. Si asta incepand de sambata. Si asta pentru ca alta casa ne asteapta, despre care am uitat ca se cheama “acasa”. Si asta pentru ca suntem trecatori. Atat de trecatori incat ne doare… incat habar n-avem ce simtim si ce Dumnezeu am scris…

Asa ca… poti sa treci mai departe…

Toate trec.

O sa treaca si-asta!

Doamne’ajuta!

De-a v-ati ascunselea - fragmente

As vrea sa pot sa exemplific ce vad acum in capul meu.
Dar tot ce-as putea reproduce ar fi mici franturi, nesemnificative, derananjante chiar, din intreaga poveste.

Eram la mare, doua corpuri, doua umbre, un fel de pete in orizontul serii... In stanga noastra valurile isi continuau cearta, in timp ce, in spatele nostru, batranul somnoros cobora linistit, inrosit de atata umblat in jurul pamantului. Eram din stanca, si tot ce puteam face, am facut! Se transformase in apa, era un trup si-o inima numai din apa, atat de clara si de limpede incat prin ea se vedeau toate pasarile frumos colorate ce zburau pe-atunci pe cer. Se ondula incet peste mine. Dimineata ma gasise alergand ud leoarca pe plaja, auzind in timpane zgomotul puternic al unei ape... curgatoare. De atunci, imi place sa ma joc cu apa. In fiecare dimineata tin mainile sub jetul de apa de la robinet, indreptate spre fatza mea... asa simpt cu fiecare strop sarutul ei prelung din acel vis.

O mai intalnisem in timp ce un vers m-a trimis in albul unei nopti pictate de zapada si ger. Iesisem de la marginea padurii, din casuta mea de lemn, jucandu-ma de dor... cu un bulgar. Privind in departare, am surprins un tren mergand de nebun, spre intrarea in tunel. Am inceput sa-l urmaresc, precum un lup alb, infometat de dragoste. Pe singurul geam deschis, statea, pe jumatatea afara, cu parul lung brunet, plangand, privind inapoi. In clipele alea, pentru ea, EU eram stropii de ploaie si de ninsoare, sarutandu-i gatul, obrajii si ochii. Intrasem in tren sa o gasesc. Priveam in fiecare compartiment, luminat doar de cate o lumanare intarziata, pentru a gasi cupluri fericite de oameni reali, tinandu-si de frig imbratisati. Urlam si zbieram si muream caci ajunsesem in fatza trenului si ea disparuse o data cu exact acei fulgi care ii mangaiau sufletul atunci cand o vazusem din departare. Tot ce am gasit in compartimentul ei, pierdut intr-un colt in intuneric, sprijint de geam, a fost un ursulet maro, udat de ploaie...sau de lacrimile ei cand isi luase ramas bun. Il am si acum, traim aceasi drama, ne mai tinem de urat cand incercam sa ne inmuiem buzele in apa cu gust de gin. Se pare ca nu e locul potrivit, pentru ca de fiecare data tot gasim pe altcineva, cu alte povesti, care de care mai indepartate.

Scriu, ca sa nu uit. Sau scriu tocmai pentru ca vreau sa uit! Am fugit si eu la randul meu, si jur ca inca ma dor picioarele si jur ca inca imi bate inima!

Revin... sunt doar eu, un scaun, un pdium si mult public. De ce?

Se aud tunete afara, probabil iar incepe ploaia... nu se mai aude nicio melodie... sssh, nu-ti fie frica.... asta imi aduce aminte de ceva...

so if I lay here...

pentru Mircea, Mircea si Mircea

E noapte. Si noaptea devin tampit. Sunt eu destul de cretin si in timpul zilei, dar parca pe intuneric, singur in bucatarie, ma apuca si mai si. E ciudat. TOTUL e ciudat. Ma pierd in ganduri, cad intr-o groapa extrem de adanca, dar luminata toata de idei. Nu pot sa aleg niciuna dintre ele, nu le pot prinde. Parca mi-ar face in ciuda. E ca si cum i-ai arata unui copil o bomboana fara sa i-o dai! Pentru cate o fractiune de secunda am impresia ca inteleg totul, ca gandesc perfect, ca am idei superbe, ca-mi trec prin cap'sor imagini tembele rau de tot, dar brusc pierd totul si revin la asa zisul "normal"! Ce-o mai fi si ala?! Daca am fii singuri pe lume, fiecare in parte ar fi normal... asa, trebuie sa ne prefacem secunda de secunda si sa ascundem "ciudatenia" (asa ii zic ei) in spatele baremului.

S-a lasat seara in fiecare seara peste noi, si noi tot ce am putut face a fost sa ne gandim... sau poate sa ne jucam! Imi poti arata, totusi, dragul meu cap'sor ce AI FACUT?!

Stai cu fundul pe un sac de imagini, de nebunii, de creatii, de prosteli ( vorba imi fusese adresata altfel: "stai cu fundul pe un sac de bani" ...dar nu vrem sa stricam bunatate de poem vizualizand asemenea monstruozitati) si nu poti sa te ridici sa bagi mana pana la cot.

Mai trist decat a avea o parere gresita despre cineva, este sa ai una total cretina si pe coordonate despartite de kilometrii lumina, despre tine insuti. Restul nu conteaza, vin... si pleaca... tu insa ramai mereu acelasi... sau asa credem... avem impresia ca suntem acelasi Mircea, acelasi Gheorghe, aceasi Giselle toata viata, insa nu realizam ca defapt suntem cu totul altii (fata de cel din copilarie, fata de cel care a furat un topitop de la magazin, fata de cel care se punea in cap la mare, fata de cea care traia cu parintii, fata de cel de ieri, de acum...) pentru ca acel om s-a transformat in altul, acel altul in altul si tot asa. Sa ne speriem ca si dupa noi o sa vina altii? Ca nu exista PREZENT? Ca mereu ne va lua locul alt Mircea, alt Gheorghe, alta Giselle? Depinde de cat de tare te iubeste viata. Si tu pe ea... un cuplu perfect, plin de dragoste, de pasiuni si de povesti,un cuplu ideal... pana cand moartea va va desparti!

Ne repetam cu totii, nimic nu mai e nou... doar ni se pare... aceasi durere cu alta masca, aceleasi ganduri purtand alt iz si aceasi Marie vesela, fumand alta chestie... ghici ciuperca ce-i?

Totusi...

Totusi..

Totusi.

Suntem facuti cu un scop. Fiecare iese din aia ma-sii, sa se duca in cu totul alta... in cu totul alta viata decat si-ar fi imaginat ea, sau chiar el! Si nu ne convine... asta pentru ca nu ni s-a permis sa citim scenariul de la inceput. Nici acum nu avem voie. Se mai lauda unii ca ar fi in stare, dar va asigur, sunt barfe!

Cred ca suntem defapt cu totii niste mici regizori. Ne chinuim sa pregatim un decor, o mana de actori pe post de prieteni (sau invers), unul sau doi spectatori si ne pregatim de spectacol. Niciodata insa nu vom fi prezenti la propriul spectacol, pt ca pentru noi insine, el va avea mereu locul ...dupa...

Se poate totusi sa fim actori. Nu avem scenariu, nu avem regizor, nu avem public, nici macar o amarata de "sala festiva" in care sa ne desfasuram si totusi ne descurcam de minune la improvizat replici, care atat de bine se leaga, incat simti ca Cineva acolo sus te iubeste...

Sunt suparat pe mine. Atata tot. Am nevoie de MINE... si nu stiu unde sunt... sa fii ramas la EA in brate inca de ultima oara... sa ma fii uitat intre scaunele, putine, prea putine, dureros de goale, ale unui teatru... sa ma fii pierdut de nebun printre gandurile bune, si rele, a celor ce stiu cum imi arata masca... sa ma fii ascuns in mintea mea atat de bine incat nici eu nu mai sunt in stare sa ma gasesc... sau sa ma fii pierdut in ochii superbei mele fetite (sa-i dea Dumnezeu sanatate)atunci cand ne-am cunoscut, cand ne cunoastem in fiecare clipa... sau as mai putea fi deja, asa cum sunt in fiecare seara, pe drum, "prin praf, prin Romania", traindu-mi un vis alaturi de ele... sau sa fiu aici, in visul asta uneori superb, alteori apasator, si sa nu ma vad... sunt curios cum o sa arate Mircea de maine... sper ca si el va incerca sa ma gaseasca, si sa-si ridice fundul de pe sacul ala, sa profite de ce e inauntru si sa foloseasca TOT ce a primit cand a venit pe lume, pentru a putea aduce zambete din inima persoanelor pe care le iubeste enorm!!!


Am si uitat cat de bine e la tine in brate... ma pierdusem adancit in ganduri, chinuindu-ma sa gasesc firul visului din serile trecute, umbland prin bezna fumurie a vorbelor ce ne despart din cand in cand.

Sunt aici ursulica mea, si voi fi mereu! Stii doar ca imi place sa (ne) jucam pe aceasi scena!

Aplaudati!

Maine seara jucati voi, dragi "litere"!

Cum să te lasi de fumat.... ( sau “Doamne’fereste, autobiografie”)

Sunt 25 de ani de atunci. Nici nu-mi mai amintesc dacă aveam părul negru, saten, sau dacă dintotdeauna este asa ca acum. Trebuie să fi fost negru, altfel nu se explică sprâncenele ce-mi dau acest iz de seriozitate, de suferintă. Suferintă? S-o credeti voi! Nu există nimeni in viata mea care să fi trăit mai fericit decât am facut-o eu.
"Bietul de el, atâtia bani si atâta faima pentru nimic!"
Bani? Ce-i aia?
Faimă? Mda, din când in când mă mai vizitezi tu si-mi spui că ai auzit despe mine vorbindu-se in teatre, in cinematografe, la facultăti, si că vrei să mă cunosti! Ce crezi că ai să obtii din asta? Patru - cinci rânduri din cele 20 din editorialul săptămânal in "Adevărul" ? "maestrul mai adaugă pe lista sa un nou nume... cât va lua până si aceasta va imbătrâni?" Atât? Te vei multumi cu atât? Pentru că, iti spun incă de pe acum, eu nu am de gând să-ti zic nimic! Nu vreau să mă asculti, ci doar să fii aici. Asta dacă si tu vrei. Vrei? Binenteles că da, altfel n-ai mai veni.
După cum iti spuneam, sunt 30 de ani de atunci. Iti dai seama cât inseamnă asta? N-ai cum! Tu nu observi nici trecerea timpului, nici oprirea lui in loc. Uite, de exemplu acum, cât stai aici si te prefaci că mă asculti, când tu doar mă privesti vorbind, acum deci, s-a oprit timpul, iar tu, zâmbesti nevinovat de parcă nu s-ar fi intâmplat nimic. Astept să vii peste câteva săptămâni să-ti ceri iertare pentru asta. Până atunci insă, să-mi aduci acea hartie de ai botezat-o tu "scenariu".

Fii drăgută si dă-mi paharul ăla!... In stânga ta! Multumesc!...Asa... nu pot vorbi fără să am un pahar in fată, cu orice: apa, gin, orice...Să nu te sperii că e a doua oara când vii si mă vezi bând tot gin, dar să stii că fac economie si beau doar cand vii tu...trebuie să-ti mărturisesc, desi ti-ai dat si tu seama, că e doar un obicei… mie imi place mai mult apa...dar apa nu merge cu fumatul...in fine!
Imi spuneai când ai intrat prima oară că mori de curiozitate să vezi ce are de spus unul ca mine, un, citez "mare maestru", care n-a mai spus nimic de câteva luni bune. Pâi ce sa spun? Ai observat, sper, că nu pot, caci altfel as spune! Nu te indoi, am multe de spus, jur! dar nu le voi mai spune...

Ai ochi frumosi! Esti tânără! Iubesti! E tânăr? Te iubeste? Te merită? In fine, nu e treaba mea. Curiozitate! Asta exprimă ochii tai! De fapt, ai si recunoscut-o! "sunt curioasă ce are de spus un mare maestru ca d-voastra!" Am dreptate.
E bine să fii curios, dar până la un anumit punct. Dealtfel, totul trebuie să aiba acel anumit punct.
Curiozitatea asta a ta...o cunosc! Da, te cunosc toată, si ochii, si părul, si vocea, pe care din păcate o folosesti prea rar...te cunosc! Ah, dacă mai eram tânăr, te puteam iubi! Nu te speria...Ah ce bine iti stă incruntată! Da, imi amintesc si de sprâncenele tale, de chipul tău drăgut, mai ales atunci când e supărat! Ah, dacă mai eram tanăr!...Stiu! Ai sprâncenele si genele exact ca ale mele! De aia te cunosc atât de bine! Deja pleci? Te grăbesti undeva? Timpul ăsta...te mai astept si mâine?
........................
Asta e pentru mine?
Iti multumesc! Pune-o in frigider! Pari plânsă, ce s-a intâmplat? Stai, poate nu vreau să stiu, de aia nu-mi raspunzi. Ti-ai dat seama de asta, asa cum faci tu mereu!

Iti stă superb cu ochii umezi. Imi aduci aminte de cineva, de o fetită care plângea...pentru mine...Si eu plângeam...pentru ea! Dar nu mai tin minte exact de ce! Nu tin minte nici cum o chema, nici cum arăta! Sau cine era! Probabil era marea mea iubire. Da, semeni cu ea, dar doar acum cât mai ai ochii umezi. Nu plânge! N-ai de ce! E de la fumul de tigară? Of, am zis de atâtea ori că o să mă las...sunt mai multe forme de a te sinucide...uite, gata, o sting si promit că in timpul in care esti tu aici nu mai fumez. Iti dai seama că dacă nu mai pleci deloc, trebuie să mă las de fumat, sau să ies afară! Afară...nu, mai bine mă las de fumat!

...Ai un fel ciudat de a te uita la mine. Iubesti si esti curioasă, sunt sigur dar nu stiu exact pentru ce esti curioasă. Ah, da...ce am eu de spus. Bine, hai să-ti spun... stiu doar atât: Sunt 32 de ani de atunci! De când? De atunci, cum de când? Nu stiu, nu-mi amintesc exact când atunci si care atunci, dar stiu sigur că sunt 32 de ani. Nu mă intreba ce s-a intâmplat, că nu-mi amintesc, dar stiu câti ani sunt de atunci, pentru că...adu sticla aia pe care ai adus-o si toarnă-mi un pahar! Sec să fie! Multumesc!...Mi-am zis-o de atâtea ori si de aia stiu câti ani au trecut, nu asta contează, contează că a existat un atunci!...In care nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Nu te uita asa la mine, te rog. Mă faci să mă simt prea bătrân...nu mă acuza că am uitat, pentru că sunt multe pe care nu le-am uitat! Uite, stiu clar că am simtit si incă mai simt că sunt nebun de fericire, de dragoste!
Ai adus hârtia aia de-i spui "scenariu"? Ai lasat-o pe masă? Am s-o citesc si iti spun mâine cum mi s-a părut, desi urăsc să-mi dau cu părerea despre scrierile altora. Iar ti s-au umezit ochii! Fetito, tu chiar iubesti! Cum e, e tanar? Te merită? Fumează, bea, e cuminte? Bine, dacă nu vrei să-mi spui, nu te mai intreb.
Iar pleci? dacă mai vii si mâine promit ca nu te mai intreb si că nu mai fumez! Du sticla in frigider! Multumesc.
........................
Ce mă bucur să te vad iar! Azi parcă esti mai veselă! Itzi stă bine când zambesti! Imi aduci amite de cinva drag mie, dar nu stiu de cine! Dacă am citit hartia aia? Of, iartă-mă, am si uitat de ea!
Hai, adu-o aici sa o citesc acum. De ce tremuri? Iti tremură mâna. Toarnă-mi mai intâi un pahar si dup-aia citesc cu voce tare. Dă-mi-o ! Mersi! Pot să citesc cu voce tare? Iar ai ochii umezi! Ah ce bine semeni cu cineva de atunci!

"Dragă tată,

Nu sunt nici 30 de ani de atunci, nici 25, sunt 23! 23 de ani tată, cum ai putut să uiti? Timpul tău se pare, nu s-a oprit in loc, ci a luat-o inainte. Nu-i vina ta!..."

Imi place ideea asta cu timpul! De ce plângi? Pot sa continui de citit cât tu plangi? Ah, ce frumoasă esti acum.Dacă ai rămâne aici să te văd intr-una, timpul...

"...cu mult inainte! Nu-i vina ta! Dar jur, nici eu nu am nicio vină! Am venit la tine să te cunosc! Muream de curiozitate să te intâlnesc. Auzisem atâtea despre tine si mi-am dat seama că stiu demult ceea ce tu nu stii. Am venit să-ti dovedesc că nici măcar tu nu le stii pe toate. Cum ai putut să uiti că au trecut 23 de ani?..."

...Of, de la tigara mea plangi! Uite, o sting! Uite, m-ai facut si pe mine să tremur!

"...23 de ani? Cum ai putut să uiti ce s-a intâmplat atunci? Acel "atunci" pe care tu, dragă maestre, nu ti-l amintesti, sunt EU! EU! Citeste iar: EU! Asta s-a intâmplat. Dar tu a trebuit să pleci: "Să-mi trăiesc viata" ai spus, asa mi-a spus ea că ai spus, si ai plecat.
A murit! tot atunci!..."

De ce plâng? Nu stiu!

"...stiai că a murit? Stiai, dar ai uitat! Asa cum ai uitat multe. A fugit timpul pe lângă tine până acum, iar eu, dragă tată, am venit să-l opresc! Da, iubesc, nu, nu e tânăr, dar bea gin si fumează ce fuma si acum 23 de ani! Da, 23, incă pe atunci cand ii promiteai că te lasi.
Am venit să fiu sigură că te tii de promisiune, altfel n-as fi venit! Am venit pentru EA!...Atât!"

...Asta inseamnă că timpul... că trebuie să mă las de fumat, că trebuie să trăiesc iar acel trecut? De ce ai venit? Pentru câteva randuri in editorialul din "Adevărul"?



-Sfarsit-
22 nov 2006