Si daca nu sunt un geniu... ?!

- Da....
- Asa incepi tu sa scrii?
- N-am dormit de trei zile...
- Ai dormit azi, zece ore!
- Prea putin... mi-a luat trei zile sa intru in starea asta...
- Ce stare?
- De boemie... de creatie...
- Dar vad ca ti-a trecut!
- Nu stiu sigur daca mi-a trecut, daca mi-e lene sau daca merit sa....
- Sa ce?
- Sa-ti pierzi timpul cu mine...
- Nu pierd nimic, imi esti simpatic!
- Multumesc... iti sunt simpatic, dar nu din motivele potrivite...
- Te aberezi!
- Nu, nu... nu cred... ai pierdut deja sapte linii de dialog cu mine si nu ai simtit nimic...
- Le numeri?
- Acum ca a trebuit sa scriu replica asta, da...
- Continua!
- Am intalnit ieri cativa oameni...
- Ce vroiau de la tine?
- Oamenii... nimic... ei nu m-au intalnit pe mine...
- Nu spune asta!
- E... e adevarat... eram langa ei, dar ei erau prea ocupati cu VIATA...
- La ce se refera acest “caps lock” ?
- Am avut sentimentul privindu-i ca apartin unei alte realitati... ironic, ei se jucau cu ea...
- Ma pierzi printre randuri! (sper ca nu le-ai numarat si p-astea)!
- Vreau sa zic... descopar, ca si ieri, ca eu NU SUNT UN GENIU...
- Ma faci sa ma doara stomacul! Cum ai fi putut pretinde asta?!
- Nu stiu... cateodata puteam sa jur ca am avut idei geniale... ca am spus ceva demn de imbratisat, ca am fost prezent in lumea celor care nu cuvanta...care nu cuvanta in limbajul asta total lipsit de ARTA... dar simt, transmit, traiesc...
- Ce vrei, om mic ce esti?
- Sa intelegi de ce uneori plang printre litere...
- Acum?
- Nu, sunt bine...
- Ti-e frica?
- Ca nu am talent, da...
- Ai rabdare!
- Nu, nici d-aia nu mai am de mult...
- Ai rabdare si o sa descoperi singur ca unoeri poti deschide umbrela sa nu cada intunericul peste tine!
- Am invatat de mic sa desenez ploaia...
- Te minti singur!
- Asa-i, sa-mi fie cu iertare... uneori sunt ingandurat... sa nu spun trist...
- Asculta-ma : Tu esti ceeea ce FACI, tu esti ceea ce obtii cand casitigi LUPTA, tu esti EA, tu esti RANDURILE astea si PUNCTELE tale de suspensie, tu esti EA ce mica, tu esti un anumit VIITOR, tu esti o VIATA, tu esti ce te-a facut DUMNEZEU, tu esti ce SCRII acum, si crede-ma, scrii bine!
- Dar nu sunt genial...
- Ti-ai dori asta?
- Nu, dar ideea asta cu “nu sunt un geniu” mi-a venit in cap de curand si m-am gandit ca o pot transforma intr-un text pentru blog, sa ai ce citii... stii doar ca cititul te ajuta si pe TINE sa inveti cine esti... ce ai....
- Geniile mor repede!
- Iar altii mor... ca prostii...
- Mai ai?
- Inca putin....
- Te-ai intins pe toata pagina deja!
- Nu vreau sa “save” pana nu le spun celor doua fetite din viata mea ca le iubesc enorm si ca voi darama din temelii imposibilul si-l voi face posibil pentru a il folosi pentru binele nostru, al familiei superbe pe care ne-a dat-o Dumnezeu!
- Ha, ai renuntat la puncte puncte!
- Pentru EA si EA, renunt si la tine!
- Nu poti face asta!
- Nu as avea de ce...
- Mi-a placut cum M-ai scris acum, sa stii! Zambesc !
- Vei zambi mereu, vei vedea!
- “Save”!
- “close”...
- “Publish”!
- “copy”...
- “Paste” the link!
- Enter!!!



- Comment?

Ma doare Romania

Au trecut 2 saptamani, draga jurnalule, de cand nu am mai vorbit. Am tot vrut sa iti scriu, sa te anunt de schimbarile din viata noastra, dar, iarta-ma, chiar nu am putut pana acum.

Am aterizat la ora 14.00, bucurosi ca suntem acasa, tristi ca suntem in Romania. Am trecut cu greu de cei  30 de taximetristi dispusi sa te si bata ca sa te urci in masina lor, si am pornit pe jos spre prima statie de autobuz. Inghesuiala, tipete, injuraturi, claxoane, mirosuri, nici urma de false politeturi. Metrou, graba, dureri de maini si spate de la imensele bagaje ( ca doar ne mutam din nou) , Gara de Nord, pierdut trenul, tigari, Mc, bere la doza si cipsuri luate pe fuga, prins la fix urmatorul tren. Compartiment la nimereala, atipit cateva minute, alte telefoane, frig, mutat in alt compartiment, singuri. Incercari de a rade, incercari de a fuma, incercari de a privi tzara prin geamurile jegoase, incercari de a nu ne intrista. Brasov, scos ursuletul din bagajul meu, taxi, sarut, dor de EA deja, primire calduroasa acasa. O sticla de gin, un prieten, doi prieteni, povesti de departe, pizda ma-sii, suntem ACASA.

Este astazi, draga jurnalule. Stau pe canapeaua din dormitor, cu EA in dreapta mea tinand in brate pernuta neagra luata de-acolo. Mai am o gura de vin rosu in pahar, dar nicio sansa sa termin de scris intro nota care sa-mi placa. Nu am voie sa fumez in camera, nu am voie sa stau toata noaptea treaz, nu am voie sa fiu singur, nu am voie sa mazgalesc peretii, nu am voie sa injur cand simt nevoia, nu am voie sa mananc doar tempeniile care-mi plac. Sunt trist, am probleme mari de rezolvat, nu mai am bani pentru inca un pachet de tigari, dar in continuare visez ca anul asta voi duce la bun sfarsit cele cateva proiecte. Incerc sa rememorez ultimele doua saptamani, sa iti spun si tie, dar nu gasesc nimic bun de povestit. Singura chestie ar fi..... MA DOARE ROMANIA, draga jurnalule, dar nu doar din cauza oamenilor de kkt, ci din cauza kktului in care se afla oamenii!

 

Nu stiu ce va urma...

A, era sa uit: am mai scris cateva pagini de roman! In scurt timp va fi gata, dar Dumnezeu stie cand il voi publica...

 

Stai, inca ceva: noi doi suntem fericiti, desi problemele isi fac de cap cu noi, ne iubim in continuare, si visam, si luptam, si speram, si credem, si vrem...!

Atat!

Stiu ca nu-ti place pagina asta, dar promit ca o sa-mi revin.

Sa-mi scrii!

 

OPEN YOUR HEARTS, WE'RE COMING HOME

Multumesc draga jurnalule, ieri ai reusit sa opresti putin ploaia asta englezeasca pe strada mea. Mi-ai adus cadoul pe care speram sa-l primesc de la tine si m-ai facut sa zambesc dintr-un colt al inimii.

R.M: “Salut! Am citit cu multa placere jurnalul tau (mi-ai trimis linkul).E absolut incredibil,m-a fascinat.Cred ca nu am mai citit niciodata ceva atat de profund si totussi simplu.Te felicit! M-ai impresionat,nu credeam ca esti atat de inzestrat.O sa mai citesc cu interes si placere. Mai vorbim...”

S.H: “Iti doresc si toate cele bune, Mircea. Am mai citit prin blogul tau, cand ai trimis linkurile. Mi-a ramas in minte expresia cu viata care ore te f....ute de iti provoaca orgasme continue ori iti sufli in bucile rosii de durere :-) ... “

A.N: “...pe o canapea murdara si imbibata de fum de tigare,sa ne linciurim in niste pahare de gin pe care as putea vedea si aprentele celor zeci de oameni care au baut din acest pahar(...)e o zi in care dorintele ar putea sa ti se indeplineasca,este ziua Ta de nastere dragule,multumeste parintilor tai dragi ca ti-au dat viata si saruta-ti frumoasa jumatate ca iti suporta iesirile de zi cu zi.”

L.C: “ Asta e o scrisoare mai moderna. Oarecum, imi pare rau ca esti la un mail departare, cand ai fi putut fi la o scrisoare. Dar asta e, distantele se maresc, nisipul se aduna in clepsidra, incruntarile de pe chipuri se inmultesc, noi crestem. Ne pierdem? (...) La multi ani. Am uitat cati ani faci, stiu doar ca ai o varsta frumoasa. Sper ca iubesti, ca traiesti din ce in ce mai frumos, ca inca visezi. Sper ca gresesti mai putin si ierti mai mult. Sper ca esti fericit…”

Si mai ales, iti multumesc din tot sufletul ca ai trecut si pe la EA si mi-ai luat cel mai de pret cadou posibil:

I.S: “ Si EA te iubeste si asa cum a facut-o si pana acum, va sta in continuare in stanga ta, privindu-te, scriind sau transcriind, admirandu-te, zambind sau plangand..mereu alaturi de tine. Va aprecia fiecare cuvant... se va bucura de fiecare litera... va pretui fiecare semn de punctuatie cu care vei "murdari" hartia alba..Pentru ca ea e..EA”

Acum, dragul meu jurnal, mai stai o secunda langa mine, ca sigur vrei sa auzi asta: (NU, nu te parasesc, nu tttttrrrrrremura asa! Cand vei citi asta, voi fi....nu stiu, undeva prin nori, privind-o pe EA cum isi face griji, tinandu-ma de mana, atipind de oboseala...asadar, nu o sa mai vorbim cateva ore, poate zile, dar promit ca iti voi spune ce m-a determinat sa fac asta!) :

OPEN YOU’RE HEART, I’M COMING HOME....and SHE's coming with me!

....pe curand... pe foarte curand, draga jurnalule !

Sti....mi-era dor de tine?!

inca un rand... s-au strans 22 deja

Draga jurnalule,

Nu-mi mai aduc aminte de cat timp ne cunoastem, cate tampenii sti despre mine si la cate schimbari ai asistat de-a lungul acestor secunde pe care le-am petrecut impreuna. Nu stiu sigur daca am apucat sa-ti spun ca visez sa public 3 carti, sa calatoresc in toata tara, in toata lumea, sa-mi deschid propria firma de publicitate care sa reziste pana voi ramane fara imaginatie definitiv ( e posibil? ), sa fac teatru in calitate de regizor pana ma va lasa fara respiratie, sa ajut oamenii de langa mine, sa o fac pe EA fericita, oriunde ne va duce potecuta asta atat de schimbatoare, sa fug de nebun, sa plang, sa urlu, sa spun porcarii noaptea la radio, sa beau gin si sa fumez in propria-mi cafenea cand toata lumea a plecat deja acasa, sa expun pe strazile din orasul meu, fotografiile facute cu inima si cu creierul asta tembel de-l detin de la o vreme...

Ah, draga jurnalule, chiar ma lasa memoria si nu reusesc sa-mi aduc aminte:

daca ti-am spus ca am gresit de mii de ori,

daca ai fost langa mine: cand m-am dat cu capul de pereti, cand mi s-au fugarit regretele acolo, in piept, unde le simt de obicei,

cand am ras pentru ca am simtit ca altfel o voi lua razna din cauza problemelor reale care imi alunga somnul mereu;

cand am pierdut,

cand am castigat...

da, mai ales cand am castigat.

Sti, mi-ar fi placut sa poti vorbi cu mine cand aveam chef de filosofeli inutile.

As fi avut nevoie de paginile tale sa ma inveleasca in diminetile in care as mai fi stat putin.

Mi-ar fi prins a dracu' de bine tacerea ta la sfarsitul fiecarui rand pe care l-am taiat de nervi pentru ca mi s-a parut ca n-a iesit bine...

Uite, draga jurnalule, ca am reusit sa murdaresc bunatate de pagini albe si tot n-am fost in stare sa-ti spun TOT ce-as fi vrut pana acum.

S-au strans 22 de randuri deja, o putem pune de-un manuscris draga jurnalule.

Stai, vreau sa te rog sa-mi iei un cadou... te implor, cauta undeva, oriunde si cumpara-mi... o sa ti se para stupid... dar sa nu te zgarcesti sa-mi iei de la anticariat... vreau sa-mi iei... cuvinte... cat mai multe... dar din suflet... cauta tu niste suflete, ca le cunosti deja pe toate si corupe-le sa-ti dea pentru mine cateva... sau fura-le... nu stiu, fa ce poti draga jurnalule si adu-mi cadou mii de cuvinte... sti... vreau sa le impart cu EA, pentru ca merita!

Multumesc, draga jurnalule!

P.S. Te iubesc! ( nu pe tine, pe EA )

Nu, Domnule Paler, nu mai avem timp!

E 00.01. Teoretic se cheama dimineata. Practic, tocmai ai deschis ochii. Peste cateva secunde te trezesti ca ai fost agresat sexual pentru prima data : doctorul ti-a tras o palma la fundulet. Mai trec vreo doua minute. Habar nu ai cine esti, unde-ti sunt chilotii si nici nu-ti pasa ca te pisi pe tine. Gata, ai primit un nume. Oficial existi, evidenta populatiei stie de tine. E 1 noaptea (pardon, dimineata). Lumea din jur e entuziasmata pana la lacrimi pentru ca tu ai invatat o filosofie primordiala despre sistem : de fiecare data cand cazi, trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe. Tic-Tac. Te bucuri ca inca poti sa tipi fara sa fi privit curios. Acum poti chiar sa-ti exprimi sentimentele prin sunete universal valabile. Lumea te intelege dar inca iti vorbeste cu voce subtire, de sus. A mai trecut o ora. Esti in stare sa te imbraci singur, cu sireturile e mai greu, nu stii sa citesti ceasul, dar primesti o bulina rosie in piept pentru ca ai reprodus intocmai visul pentru care o sa pierzi toate orele de azi : o casuta, o gradina, cativa copacei si soarele galben in colt. Ehee, daca-ai stii cat de repede o sa inveti sa desenezi ploaia. Ti se ia ursuletul din brate si te trezesti ca trebuie sa cari pana dupa-amiaza un teanc de carti si caiete. Iti mai rapesti cateva minute - ai crede tu ca-s de pauza - in care incerci sa inghiti cu greu cele cateva responsabilitati. Tot aici, in timp ce te chinui sa mesteci, dai de primii tai prieteni, niste omuleti care crantane intre dinti o juma' de portie de regrete. Putin mai incolo observi ca langa tine se aseaza o fetita care miroase frumos. Poftim, nici nu-i trecut de 10 dimineata si tu renunti la jucarii pentru placerea de a tine pe cineva mai mare in brate. Daca ai noroc o sa va gasiti timp intr-o ora sa experimentati vreo 3 secunde de orgasm. Dar ce te faci ca dupa cateva minute, noul tau ursulet a invatat sa planga. Hopa, uite-o lacrima! Ai si uitat cum era. Insa poti sufla degeaba, ca de data asta nu mai trece. E trecut de amiaza. Ai scapat deja de carat cartile, poti incepe adevarata munca. In secundele astea care trec, incepi sa razi de cei treziti putin mai tarziu decat tine si incepi sa vezi cu ochii tai ce inseamna expresia "s-a facut tarziu pentru mine", pe fetele personajelor tale preferate, rand pe rand. Dar tu tot nu esti in stare sa intelegi ca peste cateva ceasuri va trebui sa te intorci acasa, caci de cateva secunde, s-a trezit un personaj care are nevoie la randul lui de un ursulet mare, mare care sa aibe grija de el. Se lasa seara, e tarziu, tu fugi prin ploaie spre asternuturile proaspat calcate. Te dezbraci de hainele care poarta mirosul intregii zile, fumul de tigara imprimat in ele iti trezeste prea multe amintiri. Iti iei pijamalele (de cand te stii tu, ti-au placut astea cu ursuleti), care pastreaza in ele parfumul de dimineata devreme. Tragi plapuma peste tine, e frig, tremuri... ssst, gata draga jurnalule, vad ca ti-e somn, atipesti... Nu te intreba daca are happy-end, iti voi citi restul povestii mai tarziu...

...desi ma indoiesc ca voi mai apuca.

Mai da-mi un rand in viata ta

De cateva zile incoace ma simt tot mai rau. Faptul ca ma doare capul nu-i nimic nou, pentru stomac nu-mi mai fac griji demult, cu rinichii m-am obisnuit de cand m-am pisat cu pietricele, dar nu inteleg de ce trebuie sa ma intepe si in piept! Kilogramele se joaca neintrerupt cu mintea mea : cand ma bucuram ca m-am mai ingrasat putin, s-au hotarat sa plece de unde au venit. De unde au venit? M-am hotarat de ceva vreme sa-mi las parul lung. Nu stiu cat o sa mai am rabdare cu el, imi intra in ochi si imi sta in tot felul de moduri grotesc de ciudate. Ieri m-am barbierit. Urasc sa ma barbieresc. 

Ori imi impun eu, ori se intampla pur si simplu, dar de vreo doua saptamani imi vin in minte o tona de imagini si amintiri de care nici nu stiam ca ar fi existat vreodata. Toata viata mea, aceste cateva secunde pe care le am de trecut pe-aici, am ales sa regret ce am facut, decat sa regret ce NU am facut. Tocmai de asta am facut atatea tampenii. Ei bine, noaptea descopar ca am regrete cat sa-mi ajunga vreo trei vieti. Si cand ma gandesc ca, cel mai probabil, o sa mai am de fugit, de iubit, de gresit si de regretat atat de multe...

As bea un pahar de gin.

As fuma.

As merge acasa.

As sta in “Fifi” o noapte intreaga.

As conduce.

As conduce prin toata tara alaturi de EA si de un prieten bun, insotit la randu-i de EA a lui.

As face fotografii. As filma. As vorbi cu batranii. As publica.

Aseara am stabilit traseul, am facut calcule, am hotarat cui ii cerem ajutorul, am notat aproape totul pe hartie... tocmai mi-a venit o idee... ma opresc din scris sa i-o spun si Ei.

Hai, te pup draga jurnalule, te anunt maine de eventualele schimbari.

P.S. : Tu vii cu noi si ... o sa vezi, avem o surpriza pentru tine!

unde esti, fara semnul intrebarii

Martie 2006: o sa fac un scurt-metraj impotriva violentei domestice

Septembrie 2007: o sa intru la regie film la UNATC

Octombrie 2007: am propria mea emisiune TV, sa vezi ce de-a oameni de cultura or sa m-ajute

Februarie 2008: am scris prima pagina din “primul meu roman”, o sa public in curand

Martie 2008: imi voi face propria firma de publicitate, ideea e cretina rau, trebuie sa-mi iasa

Septembrie 2008: o sa intru la regie teatru la UNATC

Septembrie 2008: voi imprumuta bani de la banca, o sa ii investesc in ideea cu firma

Decembrie 2008: scriu “Nu omorati copiii”, in memoria Roxanei C. (maine? se fac doi ani de cand a plecat, Dumnezeu s-o odihnesca-n pace) , trebuie sa pun piesa in scena. Trag sfori, inchiriez Reduta, fac repetitii, o sa iasa in 8 dec.

Decembrie 2008: ea e EA, o voi face fericita, nu o voi supara niciodata, mai spal din pacate

Februarie 2009: am mai scris cateva pagini din “primul meu roman”, anul asta sigur public

Iunie 2009: ies actele firmei, tiparesc 10 mii de flyere, pana in august o sa iasa pe piata

August 2009: plecam in Anglia, facem bani, ne intoarcem intr-un an, ii bagam in firma

Septembrie 2009: o sa investim mai intai intr-o calatorie de 2 saptamani prin tara la anul, publicam cartea, apoi in firma

Decembrie 2009: futu-i

Ianuarie 2010: mai avem timp putin, dar sigur o sa ne iasa ce vrem

Ieri: primesc un telefon, vor sa ii ajut la un scurt-metraj, benevol , maine ne vedem la o cafea sa discutam

Draga jurnalule,

Unde crezi ca vei fi maine? O zi obisnuita, nu? Poate scoala, poate munca, o cafea, un amic, o partida daca ai noroc.

Dar peste un an? Unde crezi ca vei fi? Ai sanse sa te muti in alt oras,  nu? Sau poate singur, intr-o garsoniera? Ba nu, sigur iti dai demisia si iti gasesti alt loc, mai bun! Stai, ma insel, tu nu lucrezi, ai bani de la bietii parinti, peste un an, ehee, inca vei mai avea.

Ia zi-mi de urmatorii 5 ani!  Simplu, asa-i? Gata facultatea, poate chiar si a doua, hai si un doctorat, te cunoaste tot poporul, mergi pe mijlocul drumului corect, cu fruntea sus. ( oare de ce , mereu cand ma gandesc la conceptul asta de “drumul vietii”, il vad ca fiind unul de tara si pe mine ma vad mereu singur? )

Si-acum, reda-mi visul, pt ca sigur il ai, despre cum o sa-ti fie peste 10 ani! O sa ai familie, casa , masina, o sa impresionezi pe toata lumea cu reusitele tale, asa-i?

NU! Nici nu te mai obosi sa iti imaginezi “cum vei fi” peste ceva vreme, pt ca ITI JUR ca nu vei fi acolo, draga jurnalule! Nu pt ca nu muncesti pana cazi in bot, nu pt ca nu esti destul de puternic, nu pt ca nu ai avea noroc, nu pt ca nu ai merita, ci pt ca VIATA si TIMPUL or sa ti-o traga atat de bine, incat ori o sa ai multiple orgasme de fericire, ori o sa-ti suflii in bucile rosii de durere.

Unde te grabesti, draga jurnalule, ce-i cu-atatea tipete, atatea laude, atata mandrie? De ce nu te asezi putin, sa discutam despre tine, despre mine? Hai sa vedem unde am gresit amandoi, sa bem o cafea, sa ne uitam in urma, sa plangem pt ca avem regrete, sa ne bucuram pt ca avem atatea amintiri superbe, sa ne uitam in jurul nostru, sa ne dam seama unde suntem   si-apoi se ne ridicam de pe scaune, sa dam cu pumnu-n masa si , ‘tu-i pisica ma-sii de treaba, hai sa ne punem pe TRAIT si sa facem pe dracu-n patru sa nu mai gresim, sa fim siguri ca NOI o sa luam VIATA si TIMPUL de par, o sa le dam pantalonii jos si-o sa PROFITAM DIN PLIN DE ELE!

Hai, Doamne’ajuta! Te pup, draga jurnalule, cu drag si exagerat de mult dor!

Un ursulet, doi ursuleti, vine primavara, acasa, vara, publicam cartea, ne iubim.

Ne-am cunoscut de curand. Era, normal, seara, asa cum ii sta bine unui moment de genul. Iesise cu sora mea ( fosta ei colega de liceu) si cu fratele meu mai mare la un suc, gin, bere, ce-o fi fost nu mai stiu. Eu, iesisem singur, de la munca. Ea era bine dispusa, eu eram obosit.  Ea a facut o gluma legata de un caine, eu am continuat-o cu ceva legat de o catea. Teoretic ne stiam de vreo 4 anisori, practic, era prima data cand ne auzeam unul pe altul vorbind.  Am plecat in doua directii diferite. M-am gandit toata seara la ea. Ne-am revazut a doua zi, cu totii, in Fifi. Doua mese unite,  o mana de prieteni, un pahar, maxim vreo cinci, cateva intepaturi reciproce, zambete. Nu s-a uitat la mine cand a plecat in directia opusa. Dupa inca doua seri, ma astepta in fata teatrului. Sala mica, piesa ieftina, o ora in care mi-am facut curaj sa intind mana spre ea.  “Festival 39”, Bvd-ul Muresenilor, rasete, pareri, directii opuse, mesaje. Mesaje, un ursulet, fratele meu, sora mea, “Paris Panam”, bere, gin. Doar noi doi. Piata Sfatului, Republicii, cartofi de la Mc cu multa sare, cafea de la Modarom, intuneric, ploaie. Noaptea tarziu. Doua taxiuri diferite...nu inainte de a INCERCA primul nostru sarut. Am inceput sa radem in hohote, pe rand, inainte de a reusi sa ne atingem buzele. Gata. A devenit EA. Mesaje, intalniri, minciuni, alte rasete, prima promisiune facuta pe-un servetel, un sarut lung cat o noapte. Fotografii in gara, pierdut vremea prin autobuze, urmarit babe la posta. Craciunul. Tren. Cluj. Revelion. Tren. Planuri. Parul tuns scurt, radio, fusta neagra, trandafiri, acum are 23 de ani. Certuri. Prima despartire. Alte minciuni. Rasete, examene, frig, priviri pline de pasiune. Am facut 21 de ani. Expozitii de pictura, nopti la mine in balcon, cafea la modarom. Snowboarding.  Paste (a se citi “Sfintele Sarbatori de Pasti”, nu mancare italiana). Dacie Nova. Lacurile de la Codlea. Sora, frate, Recea, cealalta sora, condus noaptea cu viteza. Vara. Poza cu Florin Piersic. Dacie Logan, un drum ratacit de tara, 6 dimineata, Cluj, pensiune, seara de gala, vin rosu, conferinta. Firma noastra, planuri, idei, impartit fluturase. Mesaje, facturi, tigari, bere la bidon, vin, gin, Fifi la greu, Graft. Imbratisari, incurajari, Anglia. Prima “noastra” casuta. Job-uri. Vise. Dezamagiri. . Craciun, cina superba, EA e superba. Gin, vin, tigari, vesti proaste. Fotografii in studio. Revelion. Alte planuri. Si mai multe dezamagiri. Probleme. Telefoane. Messenger. E ora 03.30. ( 05.30). Blog. 

p.s.:   mai poftiti pe la noi, data viitoare o sa invatam despre viitor.

M-am lasat de fumat? E o intrebare.

Nu mai stiu nimic. Ma simt ....schimbat. In urma cu 5, 6 ani eram un copkil cu parul mare si cret, care scria si regiza piese de teatru. Imi imaginam ca am probleme, ca sunt deprimat, ca viata mea se indreapta spre nicaieri. Imi permiteam sa gandesc fara nicio jena pt ca nu imi faceam griji ca cineva ma va citi si ma va critica exagerat de rautacios. Eram eu, oricat de pueril as fi fost. Nici macar nu pot sa privesc in trecut si sa ma vad asa cum obisnuiam sa fiu.

Imi place a dracu’ de mult “ideea” de eu.

Habar n-aveam cine sunt, dar totusi eram atat de multumit de mine, de viata mea. Acum 4 ani de zile imi spunea cineva sa am grija sa nu ma pierd. M-am pierdut de mult.

N-am mai scris cu adevarat de 3 ani. “Lectia de zbor”, “Copilul de plastic”, “De amoru’ artei”, “9 si un pic”. Atat. Cu ce sa mai ies in lume, ce mai am de oferit? Daca nu ma laud eu, nu ma lauda nimeni. Vreo 3 anisori de radio-televiziune in care m-am ales cu niste numere de telefon de la diversi indivizi.

De 5 luni sunt in Anglia. N-am reusit. Am mai corupt-o si pe EA. Suntem doi nebuni indragostiti, doi indragostiti nebuneste.

Oamenii astia sunt niste idioti. Habar n-au sa traiasca, stiu doar sa mearga prin cluburi si sa bea.

Am fost invitati la un vernisaj. O expozitie care nu mi-a spus nimic altceva decat ca aici viata si arta au total alte coordonate.

De revelion am petrecut cu ei, englezii. S-au uitat la televizor la artificii si abea mai tarziu am reusit sa-i conving sa iesim in strada sa facem si noi, ceva, orice, decat sa stam pe fotolii sa discutam politica.

Am rugat pe cineva sa ne aduca un cartus de tigari. EA s-a lasat de fumat de pe 1 ( bravo iubita, chiar apreciez), deci mai multe pt mine. Tocmai am ramas fara. S-a dus si ultimul Pall Mall. S-a dus si ultima gura de gin cumparat de Ionela B.

Ieri am hotarat ca o sa continuam sa luptam, impreuna, cat putem. Ne e dor de casa, dar ne sperie teribil faptul ca nu o sa putem sa ducem la bun sfarsit proiectul “While you were driving” (sau cum ar fi trebuit sa se cheme) fara banii de-aici.

Iar s-a facut seara, iar nu o sa dorm, iar o sa fie frig si urat afara maine , iar o sa ne dezamageasca cineva, iar o sa dezamagim pe cineva, iar n-o sa fim acasa, iar o sa am chef sa fumez, iar o sa ne intristam. Nu mai scriu nimic acum.

http://www.youtube.com/watch?v=OtxCnpXv29s

Despre noaptile care-au fost...si vor mai fi

Ieri noapte mi-a fost frica. Pt a nu stiu cata oara in viata mea , mi-a fost frica. De intuneric. De lucruri anormale legate de fantome, de oameni morti, de obiectele care scot zgomot cand e liniste. Aveam febra, nu doar de la raceala ci si de la grijile care nu ma lasa sa dorm niciodata mai devreme de doua noaptea. Simteam ca ard tot, dar totusi EA s-a speriat ca sunt palid. M-a mancat in fund in timul serii sa beau un pahar de vin alb (nu stiu de ce, pt ca eu unul il prefer pe cel rosu, insotit daca se poate, de o tigara de foi, mica si subtire... asa cum n-am mai avut parte de mult...de pe vremea cand mergeam amandoi in Fifi...ah, Fifi - crasma ideala daca ai chef sa faci pe boemul). L-am dat inapoi... nu la magazin, la buda.

Am fost intr-o stare in care nu mi-am imaginat ca o sa fiu vreodata. Camera nu mai era camera cu care m-am obisnuit deja de 5 luni, patul era din fier si eu eram subiectul de discutie al celor prezenti in sala. Ii auzeam spunand ca o sa ma curat. Am inceput sa transpir in ultimul hal. M-am speriat si mai tare. Mi-am impus sa casc ochii si sa privesc in camera, sa constientizez ca sunt acolo, in siguranta, langa EA. Am reusit pt cateva secunde, am vazut-o cum se uita la inceputul unui film, apoi un gand, nu stiu ce fel de gand, unul stupid oricum, m-a trimis inapoi in lumea aia atat de abstracta.

M-am vazut conducand prin tara, prin satele noastre cu oameni batrani, care isi intorceau capul dupa mine in timp ce treceam. Le faceam fotografii si ei imi spuneau fiecare pe rand, povestea si tristetea lor. Fiecare avea cate un copil, fugit in lume. M-am hotarat, voi duce la bun sfarsit anul asta cartea pe care vreau s-o public. Apoi am avut impresia ca, undeva, deasupra mea, napustindu-se spre mine, vad animale cu coarne...oameni animale cu coarne. Am zis “Doamne’ajuta” si de data asta chiar am crezut in ce-am spus. Mi-am impus sa ma vad in alta parte, undeva unde e soare, unde pot sa urlu daca am chef. N-am urlat. Nu urlu nici acum. Mi-am mai revenit. Ma bucur ca nu imi mai aduc aminte ce am visat, dar stiu ca am rugat-o pe EA sa stea treaza cu mine pana la 07.00 dimineata. A stat, desi ii cadeau ochii in gura, pt ca ma iubeste. Iti multumesc iubita. Si pt ca ai ramas treaza cu mine si pt ca acum ma lasi sa scriu si tu gatesti !

Un om ciudat

Azi am fost foarte ciudat. Am ascultat cateva piese... de exemplu, "Ciocarlia" lui Zamfir si "Wish you were here"- Bliss si am adormit si am visat o animatie cu un grup de studenti la muzica ( imbracati ca pe vremea lui Hercules ) care s-au dus la tara. Au improvizat pe un deal un cort mare si o scena cu lumini inauntru si au inceput sa repete fiecare la instrumente piesa "Ciocarlia" si s-a lasat seara si toti oamenii din satele din prejurul dealului au urcat si s-au strans in jurul cortului si inauntru sa-i priveasca pe studenti in lumina reflectoarelor. Apoi am visat un om batran care a cantat toata viata lui intr-un bar de jazz (cam ca Louis Armstrong ) mutandu-se intr-o cabanuta din padure in varful muntelui. Pe muntele opus se afla un grup de manastiri de calugari care cantau melodii de genul "Enigma". Intr-o noapte batranul cantaret a inceput sa cante, apasat de singuratate si regrete. Vocea lui rasuna in toata salbaticia pana urechile calugarilor care au ramas tacuti privind spre cer. 

Sunt bolnav. Cred ca am racit umbland dimineata prin zapada. 

Peste 20 de ani, noaptea intr-un post de radio vechi din Romania, voi pune piesa demult uitata pana atunci, "N-ai fost acolo" - B.U.G. Mafia, privind la paharul de gin gol cu lamaia uscata in el,  amintindu-mi de vremea cand scriam din casa asta englezeasca. 

Tremur. Iubita mea mi-a adus kiwi cu zahar. A zis ca face bine la raceala si ca o sa-mi treaca si o sa putem merge maine in oras sa mancam inghetata, ca sa mai prind putina culoare in obraji, ca acum sunt prea palid. 

O sa creez o animatie in care un personaj cade de pe o litera minuscula pe alta din miliardele care plutesc, iar pe fiecare litera sta cate o fractiune de secunda, timp in care trec cate 5 ani peste el. 

Scriu de nebun, de pofta, si am uitat sa-i las kiwi si EI. 

ceaiul de ..dimineata tarziu

M-am trezit la 13.00. apoi la 14.30. apoi la 15.00 si am hotarat ca dupa ce mi-am pierdut o noapte intreaga, merit sa dorm macar pana la 16.30. E intuneric  afara. Si in camera la fel. EA s-a trezit cu cateva minute mai devreme si profita cat mai are timp de laptoul care-i apartine in totalitatea dar care ma place pe mine mai mult ( incerc sa o pacalesc). M-am pisat si mi-am facut o cafea. Am scos capul pe geam cu tigara-n gura. E zapada peste tot. In gradina sunt urmele individului de-aznoapte care incerca sa priveasca in living-ul nostru si ale cainelui care s-o rahatit bine merci in cel mai curat colt pe care l-a gasit. Ma simt vinovat fata de studentii care trec prin fata mea. Isi dau seama ca sunt proaspat trezit , pe cand bietii de ei au cascat ochii pe la 14.00 cand le-a mai trecut mahmureala. Ei ma invidiaza ca nu dau semne de durere de cap, eu ii urasc ca au mai prins cateva minute de lumina in tara asta mereu innorata. Mancam supa facuta aseara de EA. Piper si boia iute... asta o sa usture mai incolo. Eu scriu, EA spala vasele. Acum sunt un “scriitor” adevarat, imi permit sa pierd timpul, imi permit sa nu am bani, imi permit sa trag chiulul de la gatit, desi azi trebuia sa fie randul meu. Ne bate gandul sa ne mutam in Canada, sunt cu 5 ore in urma  fata de noi, daca ne grabim, mai prindem ceva din ziua de azi.  A scos rufele din masina. M-am oferit sa o ajut, dar m-a refuzat bucuroasa vazand ca scriu. Mai rau o sa fie cand o sa citeasca.... “Romanul” asteapta de doi anisori sa fie terminat, iar eu imi irosesc cele cateva ganduri pe un amarat de blog, care oricum nu o s-o mai duca mult. Are deja o zi, ar trebui sa sarbatorim. Lasa ca daca ajunge la o saptamana, luam un vin rosu. D-ala de la OMCO Shop....”Alpa”, italienesc...dintr-un magazin de arabi, intr-o tara putred de englezeasca. Am treaba, trebuie sa gasesc o companie mare, cu salarii mari, cu predispozitie pentru tineri tampiti.

Eu : "Draga jurnalule..." Jurnalul : "Esti prost...ma plictisesti!"

Pagini albe de caiet (sau de Word ca-i mai ecologic ) care ma indeamna sa scriu acum cat sunt inca tanar si-n putere si mai pot vorbi fara a-mi fi rusine. Cuvantul "rusine" arata... colorat? 

O sa-mi expun caietele atarnate de cate o sfoara, cu paginile indoite. N-ar interesa pe nimeni, dar daca n-am fost in stare sa scriu, macar sa ma laud ca am creat ideea de "perete al rusinii."

Azi am scris prea mult, am dat tot din mine, daca nu voi mai scrie cateva luni, nu-ti fa griji "draga jurnalule", voi reveni cand voi avea ce fuma, ce bea, ce scrie. 

P.S. Pana atunci poate imi dai inapoi suta aia de litere, ca uite, e mijlocul iernii si n-am inspiratie! 

Un e-mail, doua e-mail-uri

Pro Cinema difuzeaza "Trois Couleurs" - Kieslowski in ordinea gresita. "Lasa iubita ca le trimit un mail sa le zic cat sunt de inculti!" Urmarim documentarul din 2009, "Home". Genial. Adevaruri care-ti fac parul maciuca de "2012" ori mai mult decat filmul mentionat "subliminal" prin "ghilimelele" de care nu pot sa scap cand scriu... "Lasa iubita ca le trimitem un mail sa-i felicitam si sa le spunem ca pe noi ne-au convins : bem mai putina apa ca in zece ani ramanem fara." Citim un blog cretinoid al unui flacau din Bucuresti. "Iubita, diseara ii trimitem un mail si ii spunem sa mai treaca pe la scoala." Familia asteapta un semn de viata din Anglia asta atat de gri. "Nu-ti fa griji iubita, ii scriu un mail lu' sora-mea mai incolo." 

N-am mai scris nimic, niciun mail, nimanui...dar bine ca mi-am facut blog.

Cand imi afiseaza "Inbox(1)", am doua variante : prima - cineva incearca sa-mi vanda cartela SIM de 5 lire cu numar si vise cum ca as strange 1000 de prieteni; iar cea de-a doua - cineva a mai postat un comment la reteta mea de "Castraveti reci, dar murati umpluti cu Cremvusti fierti."

Micii hamsteri

Mi-e dor sa fiu mic, sa ma plimb toata ziua fara un sens in viata, fara un plan maret, fara griji si strategii de supravietuire. Prindeam albine din gardurile vecinilor, in borcane de sticla sau bidoane de jumate de litru si asteptam sa faca miere. Ne jucam cu viata, iar acum se razbuna pe noi inchizandu-ne in orasele noastre fara aer, chinuinde-ne sa respiram, sa dormim, sa iubim, sa facem pe plac, sa ajutam, sa crestem, sa ne implinim, sa scriem si... mai ales sa cream! Unde Dumnezeu sa mai fugi daca oriunde descoperi ca un perete de sticla te impiedica sa treci mai departe, sa fii putin mai... original decat cei ce sufera la un loc cu tine, pretinzand ca sunt simplii vecini, incercand sa-si acopere neputinta. 

Asa sunt eu, sunt trei oameni diferiti, purtand aceeasi sapca (nu port sapca, nu va ingrijorati ), acelasi pix si aceeasi tastatura in plasa de rafie, aceeasi cu care merg tatele cu trenul personal la "shopping", sambata, in targ. 

Primul pas

Asteptand pixul si foaia mi-am adus aminte de o fata in alb, dansand pe un zid de caramida. Bunica ne punea sa aducem apa de la fantana, sa punem la legume si la zmeura. Fumez si scriu si ascult piese care ma imping spre amintire. Cand visam din cauza alcoolului sau al ierbii, ne imaginam personaje pe care le punem sa faca lucruri marete. O fotografie ma arunca intr-un sat cu iarba pana la gat, umbland in pantaloni albi dupa o caruta, in care se ascunde singura fiinta din sat si din lume, iubita-mi nebuna, cu parul scurt, fugita la mine pentru a-si trai nebunia, primind priviri indragostite, raspunzandu-i-se in acelasi mod, mazgalit pe maini, in timp ce-si construia un personaj din pamantul ud.