Mi-e dor sa fiu mic, sa ma plimb toata ziua fara un sens in viata, fara un plan maret, fara griji si strategii de supravietuire. Prindeam albine din gardurile vecinilor, in borcane de sticla sau bidoane de jumate de litru si asteptam sa faca miere. Ne jucam cu viata, iar acum se razbuna pe noi inchizandu-ne in orasele noastre fara aer, chinuinde-ne sa respiram, sa dormim, sa iubim, sa facem pe plac, sa ajutam, sa crestem, sa ne implinim, sa scriem si... mai ales sa cream! Unde Dumnezeu sa mai fugi daca oriunde descoperi ca un perete de sticla te impiedica sa treci mai departe, sa fii putin mai... original decat cei ce sufera la un loc cu tine, pretinzand ca sunt simplii vecini, incercand sa-si acopere neputinta.
Asa sunt eu, sunt trei oameni diferiti, purtand aceeasi sapca (nu port sapca, nu va ingrijorati ), acelasi pix si aceeasi tastatura in plasa de rafie, aceeasi cu care merg tatele cu trenul personal la "shopping", sambata, in targ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu